Ce avere are Maia Sandu. Salariul președintei Moldovei, de trei ori mai mic decât cel al lui Klaus Iohannis DOCUMENTE

Ce avere are Maia Sandu. Salariul președintei Moldovei, de trei ori mai mic decât cel al lui Klaus Iohannis
Agerpres

Autoritatea Națională de Integritate din Republica Moldova a făcut publice concluziile controlului efectuat asupra averii președintei Maia Sandu pentru perioada în care aceasta a fost deputat și prim-ministru al țării.  

Controlul averii președintei Maia Sandu a fost declanșat în august 2020, în urma a două sesizări venite din partea aceluiași petiționar, scrie Unimedia, iar concluzia este că ”inspectorul a constatat lipsa încălcărilor sub aspectul diferenței substanțiale între veniturile obținute, averea dobândită și cheltuielile realizate de Maia Sandu, în perioada exercitării funcției de prim-ministru al RM și mandatului de deputat în Parlamentul RM”.

Maia Sandu se dovedește un șef de stat cu o situație materială care în România ar fi considerată de-a dreptul modestă.

Citește și: Un bărbat a primit, din greșeală, 286 de salarii. După câteva zile, individul a trimis angajatorului un mesaj prin avocați

Președinta Moldovei are un apartament, o mașină și echivalentul a circa 3.000 de dolari în bănci, iar singura ei sursă de venit este salariul de șef al statului, echivalentul a aproximativ 55.000 de lei.

Citește și
Maia Sandu
Maia Sandu s-a dus la Bruxelles cu un avion low-cost. Va ține un discurs în Parlamentul European
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În comparație cu omologul său român, Maia Sandu este chiar săracă: Klaus Iohannis are șase case și un salariu de peste trei ori mai mare, la care se adaugă venituri consistente provenite din chiriile încasate.

Președinta Maia Sandu câștigă puțin peste salariul mediu net din România

Ultima declarație de avere și interese personale a președintei Maia Sandu a fost depusă pe site-ul Autorității Naționale de Integritate pe 29 martie 2022 și este valabilă pentru anul 2021.

Maia Sandu a câștigat în anul 2021, în calitate de președinte al Republicii Moldova, un salariu de 226.877,64 lei moldovenești, echivalentul a circa 55.000 de RON. Adică undeva la 4.500 de lei pe lună, puțin peste salariul mediu net din România la această dată, dar sub salariul mediu net al unui angajat în administrația publică din România, care este de peste 5.300 de lei. 

La acesta se adaugă o diurnă de 4.761 lei moldovenești, adică undeva până în 1.200 de RON.

La categoria alte venituri, șefa statului de peste Prut a declarat dobânzi de 71,4 dolari încasate de Bank Fund Staff Federal Credit Union.

Citește și: PSD face un ”ultim apel” către PNL și UDMR: ”Pensiile speciale trebuie supraimpozitate”

Maia Sandu este proprietara unui apartament de 74,5 metri pătrați dobândit în 2003 și evaluat la 440.114 lei moldovenești, într-o locație care nu a fost făcută publică.

Președinta Moldovei mai are o mașină Toyota RAV 4, fabricată în 2007 și achiziționată în 2012, înmatriculată în Chișinău și evaluată la 170.000 lei moldovenești.

La categoria activelor financiare, Maia Sandu declară un cont curent de 18.893 lei moldovenești, deschis la Mobiusbanca din Chișinău, la care se adaugă un depozit bancar de 2.384,72 de dolari, la Bank Fund Staff Federal Credit Union, din Washington.

Președintele Klaus Iohannis, proprietar a trei apartamente și trei case, toate în Sibiu

Președinta Republicii Moldova este mult mai săracă decât șeful statului român. Numai salariul lui Klaus Iohannis, de 180.000 de lei, este de peste trei ori mai mare decât cel al Maiei Sandu. Iar avuția președintelui României este net superioară celei a președintei Moldovei și la celelalte capitole.

Potrivit ultimei sale declarații de avere, de pe 9 iunie 2022, Klaus Iohannis este proprietarul a trei apartamente și trei case de locuit, toate în Sibiu. Este vorba despre două apartamente cumpărate în 1997, respectiv 2001 și unul moștenit de Carmen Iohannis în 2020.

Citește și: Rusia anunță că va înceta ofensiva sa în Ucraina atunci când Kievul va capitula: ”Să depună armele!”

De asemenea, o casă a fost primită ca donație și ulterior cumpărată în 1992, celelalte două fiind achiziționate în 2007.
Președintele României nu are mașină și declară un cont bancar la BCR în valoare de 170.000 lei.

La categoria venituri, Klaus Iohannis a încasat la nivelul anului trecut un salariu total de 179.507 lei, la care se adaugă cel de profesor la Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu câștigat de soția sa, Carmen Iohannis, respectiv 38.555 lei.

Veniturile familiei prezidențiale sunt completate de chiriile obținute de cei doi soți Iohannis - câte 41.041 lei fiecare.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Preşedinta Maia Sandu declară că Republica Moldova nu doreşte o „scurtătură” spre UE
Preşedinta Maia Sandu declară că Republica Moldova nu doreşte o „scurtătură” spre UE

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat vineri că ţara sa nu urmăreşte să adere la Uniunea Europeană pe „scurtătură”, transmite Reuters.

Maia Sandu s-a dus la Bruxelles cu un avion low-cost. Va ține un discurs în Parlamentul European
Maia Sandu s-a dus la Bruxelles cu un avion low-cost. Va ține un discurs în Parlamentul European

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a plecat, marți, la Bruxelles cu o cursă aeriană low-cost, într-o vizită oficială de lucru.

 

 

Klaus Iohannis și Maia Sandu au discutat despre situaţia de securitate şi implicaţiile conflictului din Ucraina
Klaus Iohannis și Maia Sandu au discutat despre situaţia de securitate şi implicaţiile conflictului din Ucraina

Klaus Iohannis a avut, vineri, o convorbire telefonică cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, informează Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres.

Ce spune Maia Sandu despre unirea R. Moldova cu România: „Se poate întâmpla doar cu susținerea poporului”
Ce spune Maia Sandu despre unirea R. Moldova cu România: „Se poate întâmpla doar cu susținerea poporului”

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a declarat marți că unirea cu România va avea loc atunci „când poporul va spune că vrea acest lucru”, precizând că același răspuns este valabil și în cazul aderării țării sale la NATO.

Maia Sandu lângă Iohannis, la Chișinău: ”Rusia a pornit un război neprovocat împotriva Ucrainei”
Maia Sandu lângă Iohannis, la Chișinău: ”Rusia a pornit un război neprovocat împotriva Ucrainei”

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri în Republica Moldova împreună cu premierul Nicolae Ciucă, pentru a discuta cu președintele Maia Sandu despre situația provocată de invazia Rusiei în Ucraina.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.