Vremea azi, 7 martie. Vreme de iarnă la început de primăvară

×
Codul embed a fost copiat

Luni, avem vreme închisă și rece pentru aceastã dată, în majoritate zonelor țării. Vor predomina ninsorile în sud, est și centru și se va depune strat nou de zăpadă.

Maximele termice, pleacă de la zero grade în Bucovina și vor ajunge până la 6 grade în regiunile vestice și în cele sudice.

Vremea pe regiuni

Vedem cum arătã vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici atmosfera va fi închisă, vin precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar temperaturile ajung că și ieri pe la 4 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim mulți nori și o să ningă pe zone vaste. După prânz se vor înregistra și aici tot 4 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, avem o zi rece, înnorări persistente și ninsori cam peste tot. Maximele termice se vor situa între zero și 2 grade Celsius.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, găsim mulți nori și ninsori sporadice. Se răcește și la amiază vor fi cel mult 3-4 grade.

În ținuturile vestice găsim mulți nori și câteva precipitații, mai ales sub formă de lapoviță, iar temperaturile mai scad puțîn față de ziua trecută.

În Transilvania, ne-asteaptă o zi neplăcută, cu înnorări și ninsori pe suprafețe mari. Se va depune strat nou de zăpadă, iar la amiază se ating 4 grade la Târgu Mureș și 6 grade la Albă Iulia.

Și prin Oltenia vin ceva ninsori, mai ales în zonele de deal și de munte, iar temperaturile nu trec de 5 grade.

În ținuturile sudice, apar ninsori sau lapoviță, mai ales în zonele deluroase și sporadic în rest. La amiază se ating cel mult 4 grade Celsius.

Cum va fi vremea în București și la munte

În București, luni atmosfera va fi închisã și rece. Temperatura se oprește tot pe la 5 grade, iar la noapte vor fi zero grade și vin precipitații slabe, mai ales sub formã de ninsoare.

La munte, vor fi înnorări și ninsori temporare. Se va depune strat nou de zãpadã, vântul va fi activ iar temperaturile vor continuă să scadă.

Vremea în următoarele zile

În București, marți se face mai rece și o să avem vreme de iarnă, cu ninsori temporare și un vânt destul de insistent, care va spori senzația de frig.

Miercuri avem incã o zi foarte rece pentru aceastã datã, cu cel mult 2 grade în termometre. Norii vor fi numeroși, e posibil sã ningă slab iar în noaptea următoare se face foarte frig și se ating MINUS 8 grade.

Joi vremea va fi schimbătoare și vântul va crește în intensitate. Maximă va ajunge pe la 1 grad cu plus, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi -9 grade.

La munte, ziua de marți ne-aduce temperaturi foarte scãzute pentru luna martie. Va ninge în majoritatea masivelor, iar pe crește o să fie ceatã și chiciurã.

Miercuri se anunțã incã o zi rece, ninsori slabe, iar vântul va suflă mai tare la altitudini mari.

Joi temperaturile rămân scăzute pentru această dată. Local va mai ninge slab și vântul se intensificã pe crește.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Vremea azi, 13 iunie. Ploi zgomotoase, vijelii și căderi de grindină în unele regiuni
Vremea azi, 13 iunie. Ploi zgomotoase, vijelii și căderi de grindină în unele regiuni

Vor fi perioade cu ploi zgomotoase, iar în regiunile sudice se anunță vijelii și căderi de grindină. Scăpăm de caniculă, dar în sud și în sud-est căldura rămâne sufocantă și se ating 34 de grade la umbră.  

Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă, valabile în mai mult de jumătate din ţară.

Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută
Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută

Astăzi apar mai multe reprize cu ploi zgomotoase, la munte, în vest, centru și local în celelalte zone. Ploile pot să lase în urmă cantități de apă de peste 30...40 l/mp.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.