Temperaturi de luna mai, în noiembrie. Ce maxime se vor atinge săptămâna aceasta

×
Codul embed a fost copiat

Luni vremea se încălzeşte, se face şi mai cald decât duminică şi în sudul extrem o să avem şi 25 de grade. Prin est şi sud-est vedem soarele, în jumătatea vestică o să mai plouă.

 

Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea şi Bărăgan, atmosfera va fi una destul de schimbătoare, se porneşte vântul, dar temperaturile cresc perceptibil faţă de duminică.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei: vedem soarele, vântul va agita un pic atmosferă, iar maximele sunt de luna mai sau septembrie.

Citește și
vremea
Vreme schimbătoare, dar cu temperaturi potrivite. Prognoza pentru următoarele zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şi în nordul Moldovei şi în Bucovina se arată soarele. Încălzirea este una substanţială, iar maximele trec peste pragul de 20 de grade cam peste tot.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş va fi neobişnuit de cald, însă pe aici o să plouă. Atmosfera este mai degrabă primăvăratica.

În vestul ţării, vremea se mai încălzeşte faţă de duminică, însă atmosferă va fi tot închisă, cu ploi temporare. Acum sunt şi intensificări de vânt în mare parte a Banatului.

Se încălzeşte şi în Transilvania, dar nici aici nu prea zărim soarele. Atmosfera va fi închisă, cu ploi locale, nu peste tot. Mare atenţie dacă ajungeţi pe Valea Oltului, vor fi rafale de vânt de până la 70 km/h.

În Oltenia, o să plouă destul de mult, dar şi aici percepem o încălzire rapidă. Se ating chiar şi 23 de grade la Râmnicu Vâlcea.

Ceva mai plăcută e vremea prin sudul ţării. Aici se ating şi cele mai mari valori de temperatura: în Lunca Dunării aşteptăm 25 de grade. Duminică s-au atins doar 18 grade. Ploile apar către seară şi la noapte, dar vin pe zone restrânse.

Luni vom avea vreme mai caldă decât duminică, când s-au atins 23 de grade în vestul ţării. O să avem 25 de garde prin ţinuturile sudice. Prin est şi sud-est vedem soarele, dar în jumătatea vestică o să mai plouă.

Şi marți  rămânem cu temperaturile de lună Mai, domina vremea frumoasă şi abia către seară şi în noaptea de marţi spre miercuri apar ploile. Va ploua în vest şi nord-vest şi se pot strânge 15 l/mp.

Miercuri o să avem vreme caldă, deşi prin vest şi nord-vest se mai răcoreşte. În schimb, în sudul Munteniei vor fi chiar şi 26 de grade. Vreme frumoasă prindem în SUD-EST, în timp ce în restul zonelor o să avem atmosferă mohorâtă, cu ploi după prânz, în special în jumătatea vestică a ţării şi în Bucovina.

Joi se mai răcoreşte şi se va înnora peste tot, dar chiar şi aşa, temperaturile vor fi peste limitele perioadei. Va ploua destul de mult în sud-vest, centru şi nord-est, iar prin vest apar ploi locale.

 

Vremea în Capitală

În Bucureşti, ploile apar în treacăt, iar temperaturile cresc simţitor. Luni, norii apar frecvent, vântul va fi activ, iar pe seară vin şi ceva ploi. Maximă ajunge la 23...24 de grade. Acum sunt 9 grade în centrul oraşului.

Marți prindem soare şi vreme neobişnuit de caldă, cer senin şi vânt activ. Presiunea atmosferică începe să crească.

Se ating din nou 24 de grade, vântul va avea intensificări, iar norii apar destul de rar.

Joi aşteptam unele schimbări. Se adună norii, vântul se mai domoleşte, însă temperaturile rămân ridicate pentru acest moment al anului.

 

Vremea la munte

 

La munte, o să plouă destul de mult în perioada următoare. Luni se pot strânge şi 25 l/mp în masivele vestice şi în cele nordice. Temperaturile continuă să crească.

Marți prindem vreme mai bună, cu înnorări temporare peste zi, şi ploi serioase în noaptea următoare. Va ploua tot în Occidentali şi în nordul Orientalilor.

Miercuri, ploile se extind, atmosferă va fi închisă şi umedă, şi cel mai mult va ploua în masivele din jumătatea vestică a ţării.

Şi ziua de joi va fi una ploioasă, dar temperaturile se menţin peste nivelul perioadei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vreme mohorâtă, dar cu temperaturi peste media perioadei. Prognoza în fiecare regiune
Vreme mohorâtă, dar cu temperaturi peste media perioadei. Prognoza în fiecare regiune

Duminică avem o zi destul de mohorâtă, însă temperaturile depăşesc valorile perioadei. Ploi mai apar în nord şi prin vest, iar în sud-est vedem şi soarele temporar. Maximele vor fi de la 13 la 20 de grade.

Vreme schimbătoare, dar cu temperaturi potrivite. Prognoza pentru următoarele zile
Vreme schimbătoare, dar cu temperaturi potrivite. Prognoza pentru următoarele zile

Sâmbătă, însă, atmosfera se mai dezmorţeşte, pe la prânz, vom avea temperaturi potrivite momentului, dar vremea va fi schimbătoare, cu ploi prin nord şi un vânt insistent cam peste tot.

Val de aer tropical după vortexul polar. Temperaturi mai mari și cu 20 de grade
Val de aer tropical după vortexul polar. Temperaturi mai mari și cu 20 de grade

După câteva zile de iarnă cu zăpadă la munte și frig intens, vremea se răzgândește. Valul de aer polar va fi înlocuit rapid în acest weekend de o masă de aer tropical. Așa că de luni trecem la temperaturi de primăvară, de până la 24 de grade.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.