Informare de ninsori, ploi si vant. Ziua in care temperaturile se vor ridica pana la 17 grade

×
Codul embed a fost copiat

 Luni precipitatiile se muta spre est, asa ca prindem vreme mai buna in jumatatea vestica a tarii. Temperaturile raman apropiate de cele de ieri: vor fi de la 2 la 9 grade.

Ninsori, ploi si vant in aproape toata tara, de marti pana miercuri dimineata

Ninsori, ploi si vant vor fi, in aproape toata tara, de marti pana miercuri dimineata. La munte si in Maramures vor predomina ninsorile, iar in nordul Carpatilor Orientali, in Muntii Apuseni si la altitudini mari in Carpatii Meridionali se va depune un strat consistent de zapada. In Crisana si Transilvania, in urma precipitatiilor mixte s-ar putea forma polei, potrivit unei informari transmise de Administratia Nationale de Meteorologie.

In vestul, nord-vestul si centrul tarii, precum si la munte vor fi, de marti pana miercuri dimineata, precipitatii moderate cantitativ si se vor cumula local 10-15 litri pe metru patrat, iar pe arii restranse peste 25 de litri pe metru patrat.

Vantul va avea intensificari in zona de munte, cu viteze de 50-60 de kilometri pe ora, iar pe creste rafalele vor depasi 70-80 de kilometri pe ora, viscolind si spulberand ninsoarea.

Citește și
ninsoare
ANM: Informare de ploi in toata tara, polei si ninsori la munte, valabila pana luni dimineata
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Intensificari ale vantului vor fi si in restul tarii, local si temporar cu viteze de 50-60 de kilometri pe ora. Pe parcursul zilei de luni, pe arii restranse va fi polei si, local, in regiunile estice, centrale si la munte va mai ninge, in general slab cantitativ.

Prognoza luni in tara

In Dobrogea si Baragan gasim vreme cam neplacuta, cu multi nori, ploi temporare si vant activ. Temperaturile, putin mai scazute decat ieri, se opresc pe la 4...5 grade.

Va ploua si in Moldova sudica si in nordul Munteniei. In zona deluroasa apare lapovita si creste riscul de polei. Peste noapte se insenineaza si temperaturile coboara putin sub zero grade. In nordul Moldovei si in Bucovina innorarile persista; va cadea lapovita in zonele joase; dar la altitudini mari mai vin ceva ninsori. Maximele urca spre 4...5 grade,

In nordul Transilvaniei si in Maramures, vremea va fi schimbatoare, insa fara precipitatii. Pe aici este ceata la inceputul zilei si pana la ora 8 este cod galben de ceata pentru judetele Salaj, Satu Mare si Maramures. E posibil sa se depuna polei. Temperaturile, un pic mai ridicate decat ieri, ajung la 6...7 grade. La noapte o sa ninga.

In tinuturile centrale: innorari, un pic de soare si cateva ploi sau lapovita. In zona de munte o sa ninga, iar dimineata avem ceata in zonele joase si conditii de polei. Pana la ora 11 este cod galben de ceata pentru jud. Covasna. Vom avea maxime de la 3 la 6 grade.

Si in sudul tarii vor fi schimbari pe parcursul zilei. Dimineata este posibil sa mai ploua putin, dar vantul se inteteste si pe la amiaza norii se imprastie. Temperaturile salta cu doua grade fata de ieri.

In Bucuresti, vremea se indreapta dupa pranz, dar o sa mai burniteze in prima parte a zilei. Apoi, vantul devine activ; norii se mai risipesc si maxima urca spre 7 grade. Noaptea va fi mai rece decat ultima, cu o minima de minus 3 grade.

In zonele de munte, vremea se raceste, mai ales pe timpul noptii. Ziua va mai ninge in Carpatii Meridionali si in zona de Curbura, iar la noapte in masivele vestice si in cele estice.

Marti percepem o incalzire usoara, norii vor fi trecatori si vantul destul de intens. Maxima va fi in jur de 9 grade, minima de 2 grade cu plus.

Miercuri prindem vreme primavaratica, vantul se mentine nervos si norii vor fi rari.

Joi se incalzeste si mai tare si vorbim deja de valori neobisnuit de mari pentru februarie. Statistic, o incadram la mijloc de aprilie: 17 grade maxima si 5 grade minima.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Meteorologii anunta o primavara cu temperaturi normale, dar ploioasa. Cum va fi vremea de Paste si 1 Mai
Meteorologii anunta o primavara cu temperaturi normale, dar ploioasa. Cum va fi vremea de Paste si 1 Mai

Primavara este aproape, dupa cum arata ultimele estimari meteorologice. Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, temperaturile cresc usor, dar constant in urmatoarea perioada.

ANM: Informare de ploi in toata tara, polei si ninsori la munte, valabila pana luni dimineata
ANM: Informare de ploi in toata tara, polei si ninsori la munte, valabila pana luni dimineata

UPDATE| ANM a emis, sambata, o informare meteo de ploi, ninsori la munte si depuneri de polei, care va intra in vigoare in noaptea de sambata spre duminica, la ora 23.00, fiind valabila pana luni dimineata, la ora 10.00.

Soare si vreme placuta in sud, la deal si la munte, dar cu ceva ceata in zonele joase. Cum va fi vremea in weekend
Soare si vreme placuta in sud, la deal si la munte, dar cu ceva ceata in zonele joase. Cum va fi vremea in weekend

In ansamblu, astazi avem soare si timp frumos in regiunile sudice si in cele de deal si munte. Temperaturile maxime se vor incadra intre minus 1 - 0 grade acolo unde persista ceata si 10, poate 11 grade in Dealurile de Vest.

Un politist australian a prajit un ou, intr-o tigaie, pe capota masinii. Experimentul inedit a fost filmat
Un politist australian a prajit un ou, intr-o tigaie, pe capota masinii. Experimentul inedit a fost filmat

Daca la noi iarna nu se da inca dusa, in Australia este plina vara. Si vremea este atat de calduroasa, inca i-a inspirat un experiment unui politist aflat in misiune in statul Queensland din nord-estul tarii.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.