Iarnă în mijlocul lui iunie. Românii fac și acum focul în sobe

×
Codul embed a fost copiat

Traversăm cel mai rece început de vară din ultimii 7 ani, cu temperaturi reduse la jumătate față de normalul lunii iunie, cu ploi abundente și chiar ninsori la munte.

În multe așezări, oamenii au centralele ori sobele pornite ca iarna. Până miercuri seară, jumătatea de est a țării se află sub cod portocaliu și galben de vreme rea.

A plouat cu găleată în Galați, iar vântul puternic a doborât rapid 5 copaci. Mai multe străzi au fost blocate.

Uită-te mai deasupra unde e farfuria cum se învârte tot norul! Cu ce viteză vine! Parcă se mai lungește! Bă, ăsta vine încoace!".

Câțiva localnici din comuna Gura Şuţii din Dâmbovița au surprins un fuior format pe cer. Întreg județul a fost vizat de cod roșu de vreme rea. Grindina de mari dimensiuni a distrus aproape o mie de hectare cu rapiță, grâu și porumb în localitatea Răcari.

Citește și
meteo
Peisaj de iarnă în Bucegi, după o ninsoare abudentă. Imaginile surprinse de salvamontiști
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În toată tara se înregistrează temperaturi neobișnuit de scăzute, iar la munte la mare înălțime este iarnă.

Pe Vârful Omu sunt 0 grade și de zile întregi n-a mai ieșit soarele.

În munții Făgăraș s-a așternut zăpada deși, în mod normal, ar trebui ca pajiștile montane să fie pline de flori. Muncitorii de la drumuri care au misiunea să deszăpezească Transfăgărășanul sunt în întârziere.

Robert Elekes, purtătorul de cuvânt DRPD Brașov: "Aici aproape în fiecare zi a nins. Zăpada în continuare este înghețată, întărită".

 

Cel mai rece început de vară din 2013

Pare mai degrabă iarnă decât vară aici în Bucegi. E cel mai rece început de vară din 2013 încoace, spun și meteorologii.

Oamenii se plâng că din iarnă n-au oprit nici acum centrala sau fac focul în sobe. Ca niciodată, cheltuielile din decembrie se mențin și în iunie. În Brașov ar fi trebuit să fie ziua 21-22 de grade, în schimb sunt doar 11.

Florinela Georgescu, director executiv ANM: ”Cauza o reprezintă pătrunderile de aer rece dinspre nordul continentului, din zona arctică. Cu atât mai neobișnuit este faptul că masele de aer foarte rece au staționat mult timp deasupra continentului. Sigur, cercetătorii pun această evoluție în contextul modificărilor globale ale climatului".

În doar 2 zile meteorologii au emis 9 avertizări nowcasting de vreme rea. Iar până miercuri seară 12 județe din estul țării sunt sub cod portocaliu de ploi abundente și vijelii.

Alte 16, plus Capitala, sunt sub cod galben. Se pot acumula și 90 de litri de apă pe metrul pătrat.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ploi și vijelii aproape zilnic, în următoarele două săptămâni, dar și temperaturi caniculare. Ce spun meteorologii
Ploi și vijelii aproape zilnic, în următoarele două săptămâni, dar și temperaturi caniculare. Ce spun meteorologii

Ne așteaptă încă două săptămâni de ploi, dar și de schimbări bruște de temperaturi. Până miercuri, în special în est și sud-est este alertă de vijelii și ploi torențiale.

Peisaj de iarnă în Bucegi, după o ninsoare abudentă. Imaginile surprinse de salvamontiști
Peisaj de iarnă în Bucegi, după o ninsoare abudentă. Imaginile surprinse de salvamontiști

Vremea instabilă a cam stricat planurile românilor pentru începutul de vară. Meteorologii anunţă că toată săptămâna va fi cam la fel: cu reprize de ploi puternice, cu descărcări electrice şi vijelii, iar la munte chiar va ninge.

VIDEO. Ninsori în România, la jumătatea lunii iunie. Temperaturile au scăzut până la -4 grade
VIDEO. Ninsori în România, la jumătatea lunii iunie. Temperaturile au scăzut până la -4 grade

Un strat proaspăt de zăpadă s-a aşternut în Masivul Bucegi, unde a început din nou să ningă. Meteorologii anunţaseră, de altfel că, în noaptea de duminică spre luni şi pe parcursul zilei de luni, vremea se răceşte şi apar precipitaţii mixte pe creste.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.