Urșii polari ar putea dispărea până la sfârșitul secolului. Cum pot fi salvați

×
Codul embed a fost copiat

Urșii polari sunt printre cele mai puternice animale de pe glob, dar schimbările climatice i-au transformat într-una dintre cele mai vulnerabile specii de pe Pământ.

Cercetătorii canadieni au stabilit că, dacă nu sunt luate măsuri care să limiteze emisiile de gaze cu efect de seră, urșii polari vor dispărea până la sfârșitul acestui secol.

Potrivit unui studiu publicat de Universitatea din Toronto, aproape întreaga populație de urși polari va dispărea până la sfârșitul secolului dacă nu sunt luate măsuri.

Încălzirea globală duce la topirea ghețurilor, iar aceste animale au nevoie de ghețari ca să ajungă la pradă. Fără ei vor fi nevoite să se refugieze pe pământ, unde hrana este mult mai rară.

Steven Amstrup, cercetător: „Problema e că acum au mai puțin timp ca să se hrănească și o perioadă mai lungă de timp în care trebuie să aștepte reîntoarcerea ghețurilor. În mod obișnuit, gheața se topește la începutul verii și revine apoi în toamnă. Perioada asta în care ghețurile lipsesc devine tot mai lungă și urșii nu mai au suficiente rezerve de grăsime.”

Citește și
Ursi polari
VIDEO. Imagini rare: Cum sunt hrăniți urșii polari la grădina zoologică
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetătorii au creat un model de previziune pentru a afla ce șanse au urșii polari să supravietuiască în condițiile în care temperaturile medii cresc în fiecare an. Concluziile nu sunt îmbucurătoare.

Steven Amstrup, cercetător: „Trebuie să ținem cont de concluziile trase la finalul conferinței de la Paris din 2015. Şi anume că ar trebui să facem tot posibilul să păstrăm creșterea temperaturilor globale sub 2 grade Celsius."

Așadar, în contextul actual, specialiștii au stabilit că este improbabil că urșii polari să supravietuiască în mare parte din regiunile arctice din cauza reducerii calotei glaciare.

Singura soluție pentru ca aceste animale să nu ajungă pe lista speciilor aflate pe cale de dispariție este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
8 sfaturi de la exploratorii polari. Cum să reziști luni întregi în izolare
8 sfaturi de la exploratorii polari. Cum să reziști luni întregi în izolare

Datorită iernii extreme a Antarcticii, care include patru luni de întuneric total, exploratorii polari au îndurat o izolare intensă pentru perioade lungi de timp.

VIDEO. Imagini rare: Cum sunt hrăniți urșii polari la grădina zoologică
VIDEO. Imagini rare: Cum sunt hrăniți urșii polari la grădina zoologică

Momente rare pentru turiştii care au vizitat joi grădina zoologică din Budapesta.

Urși polari măcelăriți pentru distracția bogaților. Cât plătesc pentru o partidă de vânătoare
Urși polari măcelăriți pentru distracția bogaților. Cât plătesc pentru o partidă de vânătoare

Vânarea urșilor polari ar trebui interzisă complet sau întreaga specie va dispărea, a avertizat un activist pentru mediu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.