Patrice Evra, dezvăluiri cutremurătoare: "Am vândut droguri şi am mâncat din gunoi"

Patrice Evra, dezvăluiri cutremurătoare:
Getty

Fost câștigător al Ligii Campionilor cu Manchester United, francezul Patrice Evra, 40 de ani, a dezvăluit, într-un interviu pentru BBC One, că a avut o copilărie grea, în care a trăit experienţe teribile, informează News.ro.

 

"Uneori, noaptea, când aruncau Big Mac-urile reci la gunoi, mergeam şi le luam. După ce ne-a părăsit tata, totul a fost haotic. Fotbalul m-a salvat. Când aveam 17 ani, am mers în Italia", a afirmat Evra, jucător născut în Senegal.

Jucând "Două adevăruri şi o minciună", fostul fotbalist a spus: “Am vândut droguri, am cerişit şi am lucrat într-un magazin de televizoare. Una nu este adevărată. Nu am vândut televizoare”.

"Am sunat-o pe mama şi i-am zis: 'Aici este raiul, sunt oameni care ne servesc cu mâncare şi am două furculiţe într-o parte şi două cuţite în cealaltă'", a mai declarat el.

A fost victima abuzurilor sexuale

În octombrie 2021, Evra mărturisea că a fost victima abuzurilor sexuale când era adolescent. Într-un interviu acordat The Times cu ocazia publicării autobiografiei sale, Patrice Evra a spus că a fost victima acestui abuz când avea 13 ani şi încă era la şcoală.

Citește și
Grupare de trafic de droguri în vestul țării, anihilată de procurorii DIICOT. Ce sarcini aveau membrii săi
Grupare de trafic de droguri în vestul țării, anihilată de procurorii DIICOT. Ce sarcini aveau membrii săi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cariera sa, Patrice Evra a evoluat pentru Marsala, Monza, Nice, Monaco, Manchester United, Juventus, Olympique Marseille și West Ham United. 

Printre altele, el are în palmares șapte titluri de campion, dintre care cinci cu Manchester United și două cu Juventus, plus Liga Campionilor (2007/2008) și Campionatul Mondial al cluburilor (2008), ambele cu echipa engleză.

Pentru naționala Franței, Evra a jucat 81 de meciuri, fără să marcheze vreun gol.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unul din cei mai mari traficanţi de droguri, columbianul Eduard Giraldo, arestat în Mexic
Unul din cei mai mari traficanţi de droguri, columbianul Eduard Giraldo, arestat în Mexic

Forţele de securitate l-au arestat în Mexic pe unul din cei mai mari traficanţi de droguri din lume, columbianul Eduard Giraldo, a anunţat şeful poliţiei columbiene, Jorge Luis Vargas, transmite dpa, scrie Agerpres. 

Grupare de trafic de droguri în vestul țării, anihilată de procurorii DIICOT. Ce sarcini aveau membrii săi
Grupare de trafic de droguri în vestul țării, anihilată de procurorii DIICOT. Ce sarcini aveau membrii săi

O grupare care făcea trafic de droguri în vestul țării a fost destructurată de polițiștii de la Crima Organizată din Timișoara. Au fost 61 de percheziţii în Timiş, Caraș Severin şi Hunedoara, iar 34 de persoane sunt vizate.

Fundasul francez Patrice Evra, dupa meciul Romania-Franta: Aveam impresia ca sunt 12 in teren. Romanii au alergat ca nebunii
Fundasul francez Patrice Evra, dupa meciul Romania-Franta: Aveam impresia ca sunt 12 in teren. Romanii au alergat ca nebunii

Fundasul Patrice Evra a declarat, vineri, ca a avut impresia ca jucatorii romani erau 12 pe teren, apreciind ca acestia au alergat ca "nebunii" la meciul Franta - Romania, scor 2-1, din grupa A de la Euro-2016, informeaza L'Equipe.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.