Emma Răducanu (18 ani) scrie istorie la US Open. Va juca finala cu Leylah Fernandez (19 ani)

×
Codul embed a fost copiat

Britanica Emma Răducanu (18 ani) a devenit prima jucătoare de tenis din istorie venită din calificări care accede în finala unui turneu de Mare Şlem, după ce a învins-o în două seturi, 6-1, 6-4, pe grecoaica Maria Sakkari, în semifinalele US Open.

Răducanu, ocupanta locului 150 în clasamentul WTA înaintea acestei competiţii, se va lupta pentru trofeu cu o altă tânără speranţă a tenisului mondial, canadianca Leylah Fernandez (19 ani, locul 78 WTA), care a reuşit la rândul ei să o elimine în penultimul act pe belarusa Arina Sabalenka, numărul 2 mondial, de care a dispus în trei seturi: 7-6 (7/3), 4-6, 6-4.

“Nu îmi vine să cred. Este o nebunie. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge atât de curând într-o finală de grand slam. Mă bucur de perioada petrecută la New York şi asta se vede în tenisul meu. Nu simt presiunea de a câştiga. Am aşteptări legate de felul în care vreau să joc, dar nu am vreo presiune în ceea ce priveşte rezultatele”, a spus Emma Răducanu, scrie news.ro.

Finala dintre Emma Răducanu şi Leylah Fernandez, programată sâmbătă, va fi prima între două adolescente la un turneu major, după cea câştigată de americanca Serena Williams în faţa elveţiencei Martina Hingis, la ediţia din 1999 a Openului Statelor Unite, conform site-ului WTA Tour.

Emma Răducanu reuşeşte această performanţă la doar a doua sa participare la un turneu de Grand Slam, după cel de la Wimbledon, unde a fost nevoită să abandoneze în optimile de finală, din cauza unor probleme medicale. Luna trecută, ea a ajuns până în finala turneului WTA 125 de la Chicago.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La US Open, Răducanu a făcut senzaţie prin evoluţiile sale, reuşind să câştige toate meciurile de până acum fără să piardă niciun set, în faţa unor rivale puternice, precum campioana olimpică en titre, elveţianca Belinca Bencic, pe care a învins-o în sferturile de finală (6-3, 6-4).

Maria Sakkari, adversara sa din penultimul act, reuşise să le elimine anterior pe canadianca de origine română Bianca Andreescu, campioană la US Open în 2019, precum şi pe Karolina Pliskova din Cehia, numărul 4 mondial.

Începând de luni, Emma Răducanu va deveni cea mai bine clasată jucătoare britanică, putând urca până pe locul 24 WTA în cazul în care va cuceri trofeul la US Open şi va pune, astfel, capăt dominaţiei de 310 de săptămâni a Johannei Konta.

Răducanu va avea însă o misiune dificilă în faţa canadiencei Leylah Fernandez, care a eliminat în drumul ei către finală trei jucătoare din Top 5 WTA (Naomi Osaka, Elina Svitolina şi Arina Sabalenka), precum şi o fostă campioană (Angelique Kerber), într-un sfert de finală dramatic, câştigat în trei seturi de jucătoarea nord-americană.

De menţionat că Emma Răducanu şi Leylah Fernandez nu s-au înfruntat niciodată în circuitul profesionist, singurul lor duel anterior având loc la nivel de junioare, la ediţia 2018 a turneului de la Wimbledon, unde britanica s-a impus cu 6-2, 6-4 în turul secund, la câteva săptămâni după ce canadianca reuşise să câştige turneul junioarelor de la Roland Garros.

Câştigătoarea turneului va primi 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte WTA, iar finalista, cu 1,25 de milioane de dolari şi 1.300 de puncte WTA.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Champions League la fotbal, iar succesul spaniolilor l-a îmbogățit pe un român.

 

România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.