„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Un ONG a fost amendat cu 10.000 lei pentru că a salvat doi pui de urs

×
Codul embed a fost copiat

Pe principiul „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, o femeie din Sibiu, care a venit în ajutorul a doi pui de urs, a fost amendată cu zece mii de lei de Gardă de Mediu.

A ajuns să fie bună de plată după ce a dus animalele găsite într-o stare de sănătate precară la Zărnești, unde sunt îngrijite astfel de sălbăticiuni.

Autoritățile susțin că nu a fost respectată legea și că voluntarii care au intervenit au făcut mai multe greșeli.

Puii, de două luni, au fost găsiţi de un bărbat, la începutul săptămânii, în curtea unei cabane din judeţul Sibiu. Omul a încercat să dea de ursoaică şi a hrănit micile animale cum a ştiut mai bine. Pentru că starea lor de sănătate se agrava, a cerut ajutorul unei asociaţii din Zărnești. La rândul lor, voluntarii de acolo au apelat la o asociaţie din Sibiu.

Miruna Gritu, preşedinte Asociaţia Prietenii Berzelor: „Am ajuns la ursuleţi, nu erau deloc bine. Am vorbit cu fondul de vânătoare de acolo. M-au trimis la jandarmi, de la jandarmi la Poliția Animalelor, de aici la Serviciul Explozibili şi Arme Periculose. Nu avea nimeni nicio soluţie pentru situaţia în care noi ne aflăm.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cum ursuleţii erau în pericol, oamenii au hotărât să îi ducă la Braşov pentru a fi îngrijiţi.

„Am hotărât că cel mai important este să salvăm ursuleţii şi să ajungă acolo unde sunt oameni care se ocupă exclusiv de specia respectivă”, spune Miruna Gritu.

Puii şi-au recăpătat puterile, dar cei care le-au venit în ajutor sunt buni de plată.

„Am primit o amendă de 10.000 e lei pentru că nu am anunţat Garda de Mediu”, explică femeia.

Potrivit Ministerului Mediului, voluntarii au făcut mai multe greşeli. Nu au anunţat Garda de Mediu că dețin puii de urs, au transportat ilegal animalele în condiţii nepotrivite și au ignorat în mod repetat mesajele comisarilor. În plus, sunt acuzaţi că nu au apelat la un medic specialist, asta deşi asociaţia dispune de serviciile unui veterinar. Oficialii au mai transmis că a fost luată decizia de a duce animalele la Zărnești, cu toate că locul este destinat exclusiv exemplarelor mature.

Şi bărbatul care a dat alarma ar putea avea probleme.

Paula Ciotloș, vicepreşedinte Asociaţia Milioane de Prieteni: `Acel domn ar putea să răspundă şi el penal sau să primească o amendă şi el pentru că a salvat nişte urşi.”

Reprezentanţii asociaţiei din Sibiu spun că vor contesta amenda în instanţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.