Turmă de mistreți surprinsă de camere într-un cartier din Săcele

Săcele

Brașovenii abia s-au obișnuit cu urșii care se plimă nestingheriți prin cartoierele lor, iar acum trebuie să se obișnuiască și cu vizitele mistreților. 

Acum două seri, patru porci mistreţi au fost fotografiaţi în timp ce se plimbau nestingheriţi în Săcele, pe mijlocul străzii, relatează newsbv.ro.

Animalele nu au fost violente, nu au atacat oameni şi nici nu au provocat stricăciuni. Localnicii spun că, mai noi, mistreţii vin în zonele locuite aproape în fiecare seară.

Acum o lună şi în municipiul Braşov, în cartierul Astra, o turmă de mistreţi s-a plimbat printre blocuri în căutare de hrană. Autorităţile au recunoscut că există o problemă cu urşii şi mistreţii , iar reprezentanţii Regiei Pădurilor Kronstadt chiar au organizat o goană acum mai bine de o lună pentru a le împinge pe animale cât mai sus în pădure. Acţiunea se pare că nu a îndepărtat toate animele sălbatice.

Braşovenii care observe astfel de prezenţe în apropierea zonelor locuite sunt rugate să sune la 112 şi să nu se apropie de animale pentru a face poze.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
O familie de urși, relocată la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Animalele au trăit în condiții improprii
O familie de urși, relocată la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Animalele au trăit în condiții improprii

O familie de urşi care ani de zile a trăit în condiţii improprii, la Grădina Zoologică din Turda, s-a mutat, de acum, la Târgu Mureş.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.