Surse: Șoșoacă a primit 3 amenzi în valoare de 4.500 de lei după protestele de sâmbătă

Diana Șoșoacă
Agerpres

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a confirmat, luni, jurnaliștilor, că senatoarea Diana Șoșoacă - una dintre cele mai vocale protestatare față de regulile privind prevenirea răspândirii Covid-19 - a fost amendată pentru protestul de sâmbătă, 20 martie. 

Doamna senator este campioană la amenzi”, a spus ministrul Bode.

De asemenea, surse oficiale au declarat pentru Știrile Pro TV că senatoarea Șoșoacă a primit trei amenzi după protestele de sâmbătă, 20 martie, în valoare totală de 4.500 de lei.

Câteva sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piața Universității și în Piața Victoriei din București, pentru a protesta față de restricțiile impuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

La protestul din Piaţa Victoriei a fost prezentă şi senatoarea Diana Şoşoacă.

Citește și
Protest în București - 1
Amenzi de peste 30.000 de lei în urma protestelor din Capitală. Anunțul făcut de Jandarmerie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De altfel, inclusiv premierul Florin Cîțu a confirmat că a fost amendată.

"Acolo unde nu se respectă legea, voi fi intransigent. Nimeni nu este mai presus de lege. Din păcate, există şi parlamentari care instigă, îndeamnă la nerespectarea legii. Aici cred că este o problemă morală pentru aceşti oameni. Sunt parlamentari şi în acelaşi timp nu respectă legislaţia în vigoare. Nu am o problemă cu protestele, sunt liberal şi protestele sunt ok. Îmi dau seama că sunt oameni care mă înjură, vor să protesteze, foarte bine, dar să o facă respectând legea, să poarte mască. (...) I-am cerut domnului Bode o situaţie despre ce s-a întâmplat în weekend", a declarat premierul.

El a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că senatoarea Diana Şoşoacă, prezentă la un protest din Capitală fără să poarte mască, a fost amendată.

Ulterior, Jandarmeria București a anunțat într-un comunicat că au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 29.950 de lei, ”atât organizatorilor, cât şi unora dintre participanţii la manifestaţiile publice care au avut loc în zonele Piaţa Victoriei, Piaţa Universităţii, Parc Izvor şi zona statuii Leu”.

Potrivit unui comunicat de presă, organizatorii acţiunilor au fost sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi, nu au asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021 şi nu au respectat locul de desfăşurare a activităţilor declarate.

 

Participanţii la adunările publice au fost sancţionaţi pentru că nu au respectat măsurile individuale de protecţie sanitară.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor care se impun, mai precizează DGJMB.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de oameni au protestat în mai multe țări din Europa față de restricțiile Covid-19
Mii de oameni au protestat în mai multe țări din Europa față de restricțiile Covid-19

Mii de oameni au manifestat, sâmbătă, în mai multe țări europene împotriva restricțiilor provocate de pandemia de coronavirus.

Amenzi de peste 30.000 de lei în urma protestelor din Capitală. Anunțul făcut de Jandarmerie
Amenzi de peste 30.000 de lei în urma protestelor din Capitală. Anunțul făcut de Jandarmerie

Zeci de persoane care au manifestat sâmbătă în Capitală, precum și organizatorii protestului, au primit sancțiuni în valoare totală de 29.950 de lei.

Proteste în mai multe orașe din țară, împotriva restricțiilor. Sute de persoane s-au strâns în Piața Victoriei
Proteste în mai multe orașe din țară, împotriva restricțiilor. Sute de persoane s-au strâns în Piața Victoriei

Câteva sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piața Universității și în Piața Victoriei din București, pentru a protesta față de restricțiile impuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

VIDEO. Protestatar Covid-19, de față cu un jandarm: ”Auzi? Tot nu port mască!”
VIDEO. Protestatar Covid-19, de față cu un jandarm: ”Auzi? Tot nu port mască!”

Mai multe persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piața Universității și în Piața Victoriei din București, pentru a protesta față de obligativitatea purtării măștii de protecție împotriva Covid-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.