Șova: Creşterile salariale de la Metrorex vor fi transferate în costurile suportate de călători

Aglomeratie la metrou miercuri
Agerpres

Măririle salariale anunţate pentru angajaţii Metrorex vor trebui plătite de călători anul viitor, a anunţat, joi, ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova.

Sindicaliştii de la Metrorex au anunţat, la mijlocul lunii noiembrie, că vor declanşa greva generală dacă nu vor obţine o creştere salarială.

Administraţia Metrorex şi partenerul social Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) au încheiat, recent, un nou contract colectiv de muncă, părţile convenind o mărire salarială de 20%.

Şova consideră creşterea salarială ca fiind nejustificată, dar a spus că aceasta întruneşte condiţiile legale. Totodată, el a subliniat că aceste costuri vor fi suportate de călători.

Din păcate, costurile acestea va trebui să le transferăm în costurile pe care utilizatorii de metrou le vor plăti de anul viitor”, a spus Şova, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit News.ro.

Citește și
metrou drumul taberei
Cât mai întârzie metroul din Drumul Taberei. "Un ritm mai lent decât ar trebui"
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Angajații de la Metrorex renunță la grevă. Procentul cu care au fost majorate salariile
Angajații de la Metrorex renunță la grevă. Procentul cu care au fost majorate salariile

Metrorex a anunțat că pe data de 4 decembrie a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă pentru 2018-2019 între administrația Metrorex și partenerul social Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM).

Cât mai întârzie metroul din Drumul Taberei.
Cât mai întârzie metroul din Drumul Taberei. "Un ritm mai lent decât ar trebui"

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii, dar nu va putea fi utilizat decât după  o sentinţă în procesul Metrorex-Astaldi.

Prima stație de metrou supraterană din București. Ar trebui să fie gata în 2021
Prima stație de metrou supraterană din București. Ar trebui să fie gata în 2021

Capitala va avea prima stație de metrou supraterană, în prelungirea stației Berceni, care este acum capăt de linie.

Metroul ar putea fi închis prin executare silită. Pericolul descoperit de ministrul Transporturilor
Metroul ar putea fi închis prin executare silită. Pericolul descoperit de ministrul Transporturilor

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, joi seară, că firma Astaldi are o hotărâre judecătorească ce-i permite să ceară executarea silită a societăţii Metrorex, pentru o revendicare în sumă de 47 de milioane de euro.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.