Mulți români stabiliți în străinătate și-au văzut familiile doar online, de Crăciun. „E total diferit”

×
Codul embed a fost copiat

Multi români stabiliți în străinătate au putut să aibă familia alături doar online. N-au ajuns în țară din cauza restricțiilor, așa că i-au colindat pe cei dragi și le-au transmis urări pe internet.

În anii trecuți, cei care veneau acasă de sărbători cheltuiau mulți bani în țară și ajutau astfel și economia.

Lorena şi Ovidiu Matei, amândoi medici, s-au stabilit în Germania de 5 ani. Acesta este primul Crăciun în care nu au ajuns acasă. Au rude împrăştiate prin toată Europa.

Crăciun departe de cei dragi a fost şi pentru mulţi romani din Austria. Revederea e virtuală, dar lacrimile sunt reale. De bucurie, de tristeţe, de dor.

Pe străzile marilor oraşe europene nu răsună colinde. S-au auzit cele româneşti, cantate pe Skype şi Messenger, în casele conaţionalilor noştri stabiliţi acolo.

Citește și
După un Crăciun cu vreme caldă, vin ninsorile. Zonele în care va ninge în următoarele două zile
După un Crăciun cu vreme caldă, vin ninsorile. Zonele în care va ninge în următoarele două zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cazul multora, ţările de adopţie sunt în stare de urgenţă. Totul e închis. Afaceri, magazine ori târguri de Crăciun.

Adrian Medrea, din Germania: „Încercam să facem cât mai plăcută rămânerea noastră în Germania. În fiecare an mergeam în România şi alături de prietenii mei, trei la număr, mergeam cu colinda şi vesteam Naşterea Domnului. Doresc să transmit tutror românilor sărbători binecuvântate şi să rămânem sănătoşi şi să ne vedem în curând în ţară”.

George Mihali e cu soţia şi copiii, la Paris. I-a vizitat Moş Crăciun, iar George le-a arătat momentul şi părinţilor săi.

Şi doi soţi stabiliţi la Atena au preferat să rămână în Grecia. Ea e din Piteşti şi ar fi vrut să fie acasă.

A simţit spiritul sărbătorilor şi Pavel, care locuieşte lângă oraşul italian Ferrara. A fost invitat la masa de Crăciun, în casa unor amici italieni.

Nici Iulia Gavriluț, stabilită la Udine, nu a putut veni acasă. A vrut să îşi ştie părinţii în siguranţă, la Hunedoara.

Sărbătorile sunt diferite şi pentru Bianca Crăciun. Locuieşte în sudul Australiei de doi ani, împreună cu soţul şi băieţelul lor. Şi-a salutat părinţii pe internet de la peste 30 de grade.

Bianca Crăciun, românca din Australia: „E total diferit, mai ales că vin din Întorsura Buzăului, unde erau minus multe grade de Crăciun. Sunt palmierii care sunt îmbrăcaţi în straie de sărbătoare sau majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi, au o căciulă sau ceva cer să simbolizeze Crăciunul”.

În anii trecuţi, românii din diaspora veneau acasă cu mulţi bani, iar asta făcea bine economiei. Se estimează că în ultimii zece ani au adus 37,3 miliarde de Euro, potrivit datelor BNR.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Slujbele de Crăciun, desfășurate în condiții excepționale de pandemie
Slujbele de Crăciun, desfășurate în condiții excepționale de pandemie

Slujbele de Crăciun de vineri dimineață s-au desfășurat în condiții excepționale de pandemie.

După un Crăciun cu vreme caldă, vin ninsorile. Zonele în care va ninge în următoarele două zile
După un Crăciun cu vreme caldă, vin ninsorile. Zonele în care va ninge în următoarele două zile

După acest Crăciun cu vreme blândă, vine zăpada. Meteorologii au emis o informare de ninsori, lapoviță și vânt putenic pentru următoarele două zile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.