Descoperire arheologica importanta in Salaj, in fostul oras roman Porolissum: "Cel mai mare edificiu public din Dacia Romana"

Porolissum - agerpres

O importanta descoperire ce vizeaza unul din cele mai mari edificii publice din Dacia Romana, aflata in fostul oras roman Porolissum, a fost facuta recent de catre o echipa de arheologi

Echipa, condusa de specialistul in arheologie romana, Coriolan Opreanu, a adus la lumina elemente dintr-o monumentala intrare in edificiul ce a fost, cel mai probabil, o basilica romana situata in vecinatatea pietei forului municipiului, relateaza Agerpres.

Descoperirea vine dupa o ampla campanie de prospectare a unei zone de circa 10 hectare din incinta Complexului Arheologic Porolissum, cu accent pe portiunea unde se presupune ca a existat municipiul roman Septimium Porolissense, sapaturi in cadrul carora, anul trecut, a fost identificata o cladire monumentala din perioada Imperiului Roman, cu o lungime de 40 de metri si o latime de 20 de metri.

"In cazul nostru, constructia aceasta are o dimensiune considerabila. Probabil ca este una din cele mai mari, daca nu cel mai mare edificiu public din Dacia Romana. Are circa 40 de metri lungime si latimea de circa 20 de metri. (...) Masivitatea zidurilor, care au latimea de circa 1,4 metri si o temelie lata de 1,5 metri si adanca pana la 2,5 metri, intarita cu contraforti pe una din laturi ne arata, din start, fara sa avem prea mari cunostinte de inginerie, ca era o constructie foarte inalta, foarte masiva. Am descoperit foarte multe piroane de dimensiuni foarte mari, de 15 centimetri sau chiar mai lungi, ceea ce sugereaza masivitate grinzilor care sustineau acoperisul. Evident, deci, ca ne aflam in fata unei cladiri mari, gigantice chiar, acoperite si care avea foarte probabil functiunea de basilica", a declarat sambata, pentru AGERPRES, profesorul doctor habilitatis Coriolan Opreanu, director adjunct al Institutului de Arheologie si Istoria Artei Cluj-Napoca al Academiei Romane.

Potrivit sursei citate, cladirea a fost ridicata in ultima perioada de liniste si pace a Imperiului roman, in epoca imparatului Severus Alexander, in intervalul 222-230.

Citește și
mormant
Un cimitir descoperit de arheologi ar raspunde la unul dintre cele mai mari mistere Biblice. Ce au gasit cand l-au deschis
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

"Cam in aceasta perioada se construieste aceasta cladire. Avem elemente si monede in pozitii care ne arata ca aceasta cladire n-a existat chiar pana la sfarsitul dominatiei romane. Ea s-a prabusit la un moment dat, nu stim in ce imprejurari intre anii 250 si 260. Peste ruinele acestei cladiri s-a mai locuit timp de 10-15 ani", a adaugat Coriolan Opreanu.

Cercetarile au continuat in acest an, arheologii descoperind un element important al cladirii, respectiv intrarea principala, ce conforma ideea de basilica si vecinatatea forului orasului.

"Am avut sansa sa descoperim, foarte recent, chiar in zilele acestea, pe latura lunga, o intrare pastrata din fericire relativ bine, o intrare care este formata din doua culoare, cu un pinten central avand in jur elemente de arhitectura cu profiluri sculptate in calcar local si care ne duce, de la inceput, desi am dezvelit-o partial, ca era o intrare monumentala, ca un fel de arc de triumf. In fata acestor praguri am gasit fragmente de capitaluri corintice, lucrate in gresie locala. (...) Importanta acestei intrari este mult mai mare decat a incerca sa o reconstituim grafic, cum arata ea in antichitate. Importanta este foarte mare, pentru ca deschiderea acestei intrari e evidenta ca dadea spre un loc care putea fi o strada, dar prospectiile de arata ca nu sunt constructii in apropiere si atunci ar putea fi vorba de un spatiu mai mare descoperit, ca un fel de piata. Acesta e foarte probabil sa fie piata forului", a subliniat Opreanu.

Potrivit acestuia, basilica era una din piesele arhitecturale de baza ale unui oras roman, o cladire de dimensiuni mari, in general, cu aspectul unei hale acoperite, de cele mai multe ori cu doua nivele. Ea se afla in imediata apropiere a forului si, de fapt, impreuna cu forul forma un ansamblu destinat intalnirilor cetatenilor orasului roman. In for, pe timp de vara, se purtau discutii politice, se incheiau tranzactii comerciale, se faceau judecati de catre magistratul care administra justitia si acelasi lucru se petrecea in interiorul basilicii pe timp de vreme proasta.

Rezervatia arheologica Porolissum este unul dintre cele mai mari si bine pastrate situri arheologice din Romania. Acest centru militar de granita a fost stabilit in anul 106, de imparatul roman Traian, pentru a apara trecerea principala dinspre Muntii Carpati (Meses) spre Dacia Porolissensis.

Dupa cateva zeci de ani, Porolissum a evoluat intr-un important centru comercial, care facilita schimburile dintre romani si barbari, continuand sa prospere vreme de aproape un mileniu dupa retragerea romana din Dacia, din anul 271.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Descoperire pe un santier de langa Targu Mures. De ce un barbat a fost ingropat in pozitie chircita
Descoperire pe un santier de langa Targu Mures. De ce un barbat a fost ingropat in pozitie chircita

O descoperire arheologica spectaculoasa a fost facuta chiar pe traseul noii sosele de centura a orasului Targu Mures.

Un cimitir descoperit de arheologi ar raspunde la unul dintre cele mai mari mistere Biblice. Ce au gasit cand l-au deschis
Un cimitir descoperit de arheologi ar raspunde la unul dintre cele mai mari mistere Biblice. Ce au gasit cand l-au deschis

Unul dintre cele mai mari mistere biblice ar putea fi rezolvat dupa o descoperire importanta facuta de arheologi in Parcul National Ashkelon, din sudul Israelului.
 

Descoperire misterioasa a arheologilor din Serbia: inscriptii magice de acum 1500 de ani.
Descoperire misterioasa a arheologilor din Serbia: inscriptii magice de acum 1500 de ani. "Am citit numele mai multor demoni"

Cercetatorii sarbi au facut o descoperire extraordinara in anticul oras Viminacium, capitala provinciei romane Moesia Superior.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.