Cuplul asasin care a masacrat o familie din Cehia, prins la Iași. Traseul avut de cei doi

×
Codul embed a fost copiat

Doi suspecţi de omor din Slovacia, soţ şi soţie, au fost prinşi de polițiștii români în timp ce s-au oprit peste noapte într-o pensiune din judeţul Iaşi.

 

Tinerii erau daţi în urmărire internaţională, acuzaţi că au ucis cu sânge rece o familie, în Cehia, apoi au jefuit-o.

Teribila crimă s-a petrecut în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, în Cehia. Cei doi soţi au bătut la uşa rulotei unei familii. Imediat ce soţii din vehicul au deschis, spun procurorii, atacatorii s-au năpustit asupra lor şi i-au ucis. Apoi au plecat cu o sumă mare de bani şi o cutie cu valori.

După câteva zile, au închiriat o maşină şi au fugit din ţară, cu gândul să scape de justiţie. Pe 15 ianuarie au intrat în România şi tot atunci au fost daţi în urmărire internaţională.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Poliţiştii i-au urmărit cel mai probabil cu ajutorul sistemului de navigaţie al maşinii până într-un punct. Apoi, se pare că dispozitivul a fost dezactivat.

În urma unor informaţii, două zile mai târziu, polițiștii de la Direcţia de Investigaţii Criminale, împreună cu o echipă din Cehia, i-au găsit pe cei doi fugari într-o pensiune din comuna Miroslava.

Timp de două zile, poliţiştii cehi, împreună cu cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale Hunedoara, Arad şi Iaşi au încercat să dea de urma celor doi soţi urmăriţi pentru crimă. Fugarii voiau să treacă prin România spre Republica Moldova, iar de acolo să ajungă în Ucraina. În drumul lor s-au oprit să înnopteze lângă Iaşi.

Cei doi suspecţi s-au cazat la o pensiune din comuna Miroslava, aflată la 5 km de Iaşi. Ei au făcut rezervarea online pentru o singură noapte.Suspecţii au venit până aici cu o maşină închiriată, cu numere de Cehia, şi aveau la ei doar un rucsac.

În câteva ore, poliţiştii au aflat unde erau cazaţi, iar trupele speciale i-au reţinut pe cei doi şi i-au dus în arestul IPJ Iaşi.

Aura Vijiac, purtător de cuvânt IPJ Iași: "Poliţiştii de la urmăriri au pus în aplicate două mandate europene de arestare emise pe numele a două persoane pentru omor deosebit de grav. Persoanele nu au opus rezistenţă.

Suspecţii de crimă urmează să fie extrădaţi în Cehia.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Un sucevean și-a lăsat prietenul fără suflare, după ce a îndraznit s-o sărute pe fata pe care o plăcea
Un sucevean și-a lăsat prietenul fără suflare, după ce a îndraznit s-o sărute pe fata pe care o plăcea

Un sucevean își așteaptă sentinșa, după ce la sfârșitul anului trecut și-a ucis în bătaie un prieten, după ce acesta a sărutat-o pe aceeași fată la care râvnea și el.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.