Tulpina indiană de COVID se extinde cu rapiditate pe tot globul. Care este situația cazurilor în România

×
Codul embed a fost copiat

Tulpina indiană, care face ravagii în țara care i-a dat numele, s-a extins deja în 44 de țări, inclusiv în România.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat această mutație a virusului o îngrijorare globală și avertizează că este mai contagioasă decât cele de până acum, cu 60 la sută mai mult decât cea britanică, după cum arată unele studii.

Tulpina indiană a coronavirusului, adică varianta B.1.617, a fost detectată prima dată în India, în octombrie anul trecut. În doar 6 luni, a ajuns pe toate continentele. Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că această mutaţie a fost detectată în secvenţe de genom din 44 de ţări, inclusiv în România.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, până pe 9 mai, la noi în ţară au fost identificate 10 cazuri de infectare cu tulpina indiană. Numărul ar putea fi însă mai mare pentru că recent au fost descoperite 2 focare de coronavirus în comună Popeşti Leordeni, lângă Bucureşti. Acolo, 35 de muncitori indieni au fost depistaţi pozitiv. Deocamdată în cazul lor nu s-a stabilit tulpina cu care au fost infectaţi. Îngrijorarea provine în principal de la faptul că această variantă a virusului ar fi mult mai contagioasă.

Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balș: "Ce e important e dacă va avea într-adevăr un impact major şi va ajunge să fie predominantă, cum s-a întâmplat cu tulpina din Marea Britanie. Nu ne putem gândi aşa de departe că va fi valul al patrulea dar trebuie să luăm în calcul şi să fim extrem de atenţi la ce va urma."

Citește și
pandemie, oameni cu masca
Experți mandatați de OMS: „Pandemia putea fi evitată”. Asistăm la un „veritabil Cernobîl al secolului XXI”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit statisticilor oficiale, 4.000 de persoane mor zilnic din cauza COVID-19 în India, ţară care raportează peste 400 de mii de noi infectări în fiecare zi. Imaginea dezastrului din această ţară a fost întregită de apariţia pe raul Gange a zeci trupuri despre care se presupune că ar fi ale unor morţi de COVID.

Pentru că familiile lor nu au mai avut unde să-i îngroape, să facă rost de lemne pentru incinerare ori poate pentru că nu mai fac faţă crematoriile, victimele ar fi fost aruncate pur şi simplu în apă.

Akhil Pratapsingh, medic India: "S-ar părea că virusul este mai mortal acum, aşa pare deocamdată, pentru că numărul deceselor este mai mare decât era înainte. Am mai observat de asemenea că anul trecut trecea ceva timp până ce starea pacienţilor se deteriora însă acum, cu această variantă, în doar o zi, un bolnav care pare în stare bună se decompensează şi ajunge rapid în stare critică."

Pe seama contagiozităţii ridicate a noii mutaţii este pusă şi o creştere a numărului de infectări care se observa în Marea Britanie, țara în care au fost depistate cele mai multe îmbolnăviri cu noua tulpină, după India. Deşi este una dintre cele mai vaccinate tari din lume, specialiştii spun că numărul cazurilor a crescut cu 12% în ultima săptămână. Trendul ascendent este confirmat şi de rata de transmitere monitorizată printr-o aplicaţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simptomele neurologice la pacienții COVID, asociate cu un risc de şase ori mai mare de deces
Simptomele neurologice la pacienții COVID, asociate cu un risc de şase ori mai mare de deces

Pacienţii cu COVD-19 care dezvoltă simptome neurologice prezintă un risc de şase ori mai mare de deces, potrivit unui studiu internaţional publicat marţi de revista medicală JAMA Network Open.

Experți mandatați de OMS: „Pandemia putea fi evitată”. Asistăm la un „veritabil Cernobîl al secolului XXI”
Experți mandatați de OMS: „Pandemia putea fi evitată”. Asistăm la un „veritabil Cernobîl al secolului XXI”

Pandemia de COVID-19, care a dus la decesul a peste 3,3 milioane de persoane, la zeci de milioane de infectări cu noul coronavirus şi a afectat economia mondială, ''putea fi evitată'', susţine o echipă de experţi independenţi mandataţi de OMS.

Rată de infectare Covid în țară, 12 mai 2021. Toate județele sunt în scenariul verde
Rată de infectare Covid în țară, 12 mai 2021. Toate județele sunt în scenariul verde

Capitala şi toate judeţele ţării sunt în scenariul verde, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.