Se înmulțesc din nou cazurile de Covid-19 în România. „De două săptămâni e o creştere cu cel puţin 50%”

coronavirus
Shutterstock

Medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului ”Matei Balş” din Capitală, atrage atenţia asupra creşterii cazurilor de COVID-19, arătând că la Institut este o creştere a cazurilor cu cel puţin 50 la sută faţă de perioada anterioară.

Totuşi, 80 la sută din cazuri sunt forme uşoare, iar cei care ajung la Terapia Intensivă sunt extrem de puţini.

”Nu ne gândim că vom avea un val pandemic, aşa cum era la începuturi, că se întoarce pandemia. Cred că trebuie să existe o discuţie echilibrată care spune în felul următor: în momentul în care un virus rămâne mult timp în circulaţie, evident că suferă mutaţii. Celelalte nu sunt importante, apar noi variante. Practic, dacă vorbim de Eris, o subvariantă a Omicronului care circulă destul de mult la nivel global, probabil undeva către 40 la sută şi aşa cum ştim din cazurile anterioare va eveni predominantă. La fel se întâmplă şi în România, noi facem secvenţieri destul de mari şi am început să facem dinamic acum. Practic toţi pacienţii internaţi cu Covid au şi secvenţiere. Avem într-adevăr această variantă şi probabil în viitorul apropiat vom avea şi nişte cifre exacte ca să ne dăm seama, dacă sunt la fel şi în România”, a declarat medicul Adrian Marinescu, marţi seară, la Medika TV, potrivit News.ro.

Doctorul a precizat că aproape toate cazurile de Covid cu care se prezintă pacienţii la spital sunt forme uşoare.

”Ştim din experienţa anterioară că este un decalaj destul de mic între ceea ce se întâmplă în Europa de Vest şi România, în sensul că la noi e puţin mai târziu. Creşterea de la ei a fost cu nişte săptămâni în urmă. Ceea ce am văzut în Institut, cam de două săptămâni, e o creştere cu cel puţin 50 la sută faţă de ce aveam anterior. Cam 100 de prezentări în fiecare zi, indiferent de vârste. E adevărat că 80 la sută sunt forme uşoare. Sunt pacienţi care pot merge acasă. 20 la sută nu sunt neapărat cazurile acelea foarte grave de terapie, dar sunt persoane cu factori de risc, sunt copii mici pe care trebuie să îi monitorizezi şi sunt şi cei care au într-adevăr complicaţii pulmonare, neurologice etc, iar porcentul care ajung în terapie intensivă, din fericire, este extrem de mic. Sunt puţini cei care ajung în terapie, dar totuşi se poate întâmpla”, a adăugat Marinescu.

Citește și
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Bilanțul din ultima săptămână

Autoritățile au anunțat că în intervalul 28 august - 3 septembrie s-au înregistrat 4.772 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

În acest moment, 583 de pacienți sunt internați în spitale cu COVID-19, dintre care 45 sunt la ATI. Dintre cei 45 de pacienți internați la ATI, 28 sunt nevaccinați.

De asemenea, în intervalul 28.08.2023 – 03.09.2023 au fost raportate de către INSP 12 decese (5 bărbați și 7 femei).

Decesele au fost înregistrate: 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la
categoria de vârstă 70-79 de ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități, iar 3 erau vaccinați.

În intervalul menționat au fost efectuate 2.314 teste RT-PCR și 24.777 teste rapide antigenice.

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
INSP: 64 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, în doar trei luni. Șase persoane au murit
INSP: 64 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, în doar trei luni. Șase persoane au murit

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile, 3 iunie, şi până pe 19 septembrie, au fost înregistrate 64 de cazuri, dintre care 58 confirmate şi 6 probabile.

Românii nu mai au încredere în spitale. Prea puține unități sanitare raportează erorile medicale sau accidentele
Românii nu mai au încredere în spitale. Prea puține unități sanitare raportează erorile medicale sau accidentele

După numeroasele incidente din unitățile sanitare, încrederea românilor în sistemul de sănătate este tot mai scăzută. Experții spun că nici responsabilii nu iau întotdeauna măsurile necesare pentru ca bolnavii să fie îngrijiți corect și în siguranță.

Premieră la Cluj. Viața unei tinere de 25 de ani a fost salvată cu ajutorul unui transplant hepatic
Premieră la Cluj. Viața unei tinere de 25 de ani a fost salvată cu ajutorul unui transplant hepatic

După București și Iași, transplantul hepatic este posibil de acum și în Cluj-Napoca. Institutul de acolo a primit aviz de la Agenția Națională de Transplant. Acreditarea a fost obținută după investiții de câteva milioane de lei.

 

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.