Document. Broșura realizată de ministerul Sănătății care lămurește toate neclaritățile legate de vaccinul anti-COVID

coronavirus
Getty

Ministerul Sănătăţii lansează, joi, o broşură cu informaţii utile cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie şi al medicilor curanţi.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, întrebările la care se răspunde în broşură au fost primite din partea medicilor şi vizează inclusiv eficienţa vaccinului, siguranţa vaccinării pentru persoanele cu boli cronice, autoimune sau cancer şi contraindicaţiile la vaccinare pentru pacienţii cu diverse patologii, transmite News.ro.

Broșura realizată de ministerul Sănătății este disponibilă la finalul articolului.

“Medicii de familie şi medicii curanţi sunt vitali pentru o campanie de vaccinare reuşită. Ei sunt cei mai aproape de pacienţi şi îi pot ajuta să ia decizii informate. Opiniile comisiilor de specialitate care au contribuit la această broşură confirmă că vaccinarea este sigură, eficientă şi este calea prin care împreună putem să oprim pandemia. Materialul medical este redactat în colaborare cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii. Credem că va fi un sprijin pentru medicii care primesc întrebări despre vaccinare de la pacienţi sau care chiar ei au întrebări la care nu au găsit răspunsuri”, a declarat dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Ce informații conține 

 

Citește și
Producătorul american Merck renunță la producerea a două vaccinuri anti-COVID. De ce a luat această decizie
OMS: Vaccinurile ar trebui să poată fi adaptate rapid pentru a fi eficiente împotriva noilor variante de Covid-19
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Documentul reiterează informaţiile cu privire la persoanele incluse în a doua etapă de vaccinare şi modul în care acestea se pot programa la vaccinare.

De asemenea, broşura explică medicilor de familie cum se pot înregistra pe platformă şi care sunt toţi paşii de urmat pentru a programa pacienţii.

Una dintre întrebări la care răspns specialiştii MS este ”Cât durează imunitatea după vaccin?”.

”Este încă prea devreme pentru a putea estima durata protecţiei oferite de vaccinarea împotriva COVID-19. Titrul de anticorpi măsurat la persoanele vaccinate în studiile clinice a fost peste media celui măsurat la persoane trecute prin boală şi este de aşteptat ca protecţia oferită de vaccin să dureze cel puţin la fel de mult că cea de după infecţia cu SARS-CoV-2 dar fară riscurile asociate dezvoltării bolii. Durata protecţiei este încă evaluată în curs de evaluare în studiile clinice”, transmis specialiştii.

O altă chestiune abordată se referă la ”Cine garantează că vaccinurile sunt ţinute la temperatura corectă?”.

”În momentul livrării vaccinurilor în centrele de stocare, persoanele responsabile de primirea lor verifică integritatea. Vaccinurile sunt transportate în cutii speciale de refrigerare cu data-logger (monitorizarea continuă a temperaturii) iar datele de monitorizare pentru toate transporturile sunt arhivate pe termen lung. De asemenea, în centrele de vaccinare fiecare frigider de stocare este prevăzut cu termomentru pentru monitorizarea temperaturii”, se mai arată în broşură.

Broşura va fi trimisă către medicii de familie şi poate fi descărcată pe pagina web a Ministerului Sănătăţii.

La conceperea broşurii au contribuit Comisia de alergologie şi imunologie clinică, Comisia de oncologie, Comisia de hematologie, Comisia de endocrinologie, Comisia de cardiologie şi Comisia de dermatovenerologie ale Ministerului Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cât de eficient este vaccinul anti-COVID produs de Pfizer împotriva noilor tulpini ale virusului
Cât de eficient este vaccinul anti-COVID produs de Pfizer împotriva noilor tulpini ale virusului

Vaccinul Pfizer-BioNTech îşi păstrează cea mai mare parte a eficienţei împotriva principalelor mutaţii ale variantelor britanică şi sud-africană ale noului coronavirus, anunţă joi cele două societăţi într-un comunicat.

OMS: Vaccinurile ar trebui să poată fi adaptate rapid pentru a fi eficiente împotriva noilor variante de Covid-19
OMS: Vaccinurile ar trebui să poată fi adaptate rapid pentru a fi eficiente împotriva noilor variante de Covid-19

Vaccinurile împotriva COVID-19 ar trebui să poată fi adaptate rapid dacă îşi pierd eficacitatea împotriva mutaţiilor coronavirusului, a declarat miercuri Mike Ryan, directorul executiv al Programului pentru urgenţe de sănătate al OMS.

CNCAV: Administrarea vaccinului Moderna, cu rapel la 28 de zile, începe pe 1 februarie
CNCAV: Administrarea vaccinului Moderna, cu rapel la 28 de zile, începe pe 1 februarie

Administrarea vaccinului Moderna începe pe 1 februarie, potrivit CNCAV.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.