Amenzi în cazul medicilor care nu i-au convins pe părinți să-și vaccineze copiii

×
Publicitate

Autorităţile sanitare au amendat câţiva medici de familie, pentru că nu şi-au convins pacienţii să-şi vaccineze copiii.

Între timp, epidemia de rujeolă a făcut 34 de victime. Ultimul deces este al unui băieţel din Neamţ, care a făcut pojar la numai cinci luni. Şi există riscul unui nou val epidemic, odată cu începerea şcolii.

Mama unei fetiţe de 7 ani din Piteşti i-a făcut copilei doar prima doză de vaccin împotriva pojarului. Recunoaşte că ea însăşi a fost vaccinată complet şi fără probleme în copilărie. Sunt părinţi care nu vor să audă o explicaţie logică şi ştiinţifică. 

Mirela Lazăr, medic de familie: ”Am insistat să afle informaţii corecte, nu pe internet, nu pe marginea şanţului.”

În două cazuri similare, medicii de familie din Bihor au luat amenzi de o mie de lei, pentru că nu şi-au convins pacienţii.

Dr. Daniela Rahotă, director DSP Bihor: ”S-a constatat o creştere a numărului de vaccinări, nu la toţi medicii de familie, iar aceştia au fost sancţionaţi cu avertisment, dar şi cu amenzi contravenţionale.”

Situaţii dificile au apărut şi în zonele cu comunităţi de romi, unde zeci de copii erau nevaccinati. Mulţi părinţi şi-au schimbat însă atitudinea în urmă campaniei pro-vaccinare.

Dr. Bonte Ardelean Mirela, medic de familie: ”Au fost cazuri de mămici care au fost împotrivă, dar după ce au văzut prin mass media mediatizarea rujeolei şi a cazurilor de deces, împreună cu noi, bineînţeles, am reuşit să le vaccinăm copiii."

Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iaşi: ”Această acţiune continuă, nu avem un termen limita. Vorbim de o campanie de informare, dar şi de vaccinare.”

Doctorii se plâng de lipsa mediatorilor sanitari, care i-ar fi putut ajută să comunice mai eficient cu familiile puţin instruite.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61908613
O singură picătură de sânge poate face diferența în cazul unui bolnav de leucemie
O picătură de sânge donată îi poate salva viaţa unui bolnav de leucemie.
61908442
România candidează pentru Agenţia Europeană a Medicamentului cu un clip mincinos
România şi-a lansat vineri oficial candidatura pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului, care va fi mutată de la Londra.
61882773
Al 34-lea deces din cauza rujeolei, un băieţel cu anemie, în vârstă de 5 luni
Numărul deceselor prin rujeolă a ajuns la 34, ultimul caz fiind un băieţel de cinci luni cu anemie din judeţul Neamţ.