Doi romani au avut curajul sa abandoneze carierele de succes pentru o viata noua la Viscri. Au renovat o casa de 200 de ani

×
Codul embed a fost copiat

Ca niste diamante neslefuite. Asa sunt satele noastre, pline de istorie, dar si de povestile fascinante ale bunicilor si strabunicilor, oameni harnici, cu respect pentru frumos.

Acum, sta doar in puterea noastra sa salvam aceasta mostenire uriasa si sa incepem sa o apreciem la adevarata ei valoare.  In cadrul campaniei Stirilor PRO TV, "Salveaza Romania frumoasa, casele au suflet", va prezentam o familie de tineri, care au ales sa isi abandoneze carierele de succes, pentru a incepe o viata noua, la Viscri.

Vrajiti, asemenea printului Charles, de frumusetea locului si de arhitectura traditionala, au inceput sa restaureze, una cata una, case vechi, de sute de ani. Mai mult, au reusit sa puna pe picioare o afacere, care acum atrage sute de turisti. In Viscri, pe strada principala, la numarul 125 il gasim pe Mihai Grigore. De patru ani s-a mutat aici impreuna cu sotia si cei doi copii. Amandoi au renuntat la cariere de succes intr o multinationala din Bucuresti pentru o viata linistita in acest sat.

A fost o decizie ferma dupa prima vizita ca turisti, in 2007. "Cand am venit prima data aici in Viscri si am gasit casa asta, Raluca a zis din prima aici, asta o cumparam ca e frumoasa si am mers pe drumul asta dintre Viscri si Dacia, si acum tin minte ca ma gandeam ce o sa facem in cazul in care trebuie sa mergem la spital ca nici salvarea nu vine si incercam sa o conving pe Raluca sa NU facem asta", a povestit Mihai.

Citește și
case traditionale
"Down-shift", expresia pretentioasa a unui vis simplu. Cum si-a schimbat un cuplu de romani viata printr-o casa traditionala
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Au urmat trei ani de "du-te-vino" intre Bucuresti si Viscri, in care Mihai si sotia lui veneau in fiecare weekend ca sa refaca o casa sasesca veche de 200 de ani. Cladirea abia mai statea in picioare iar curtea si sura erau acoperite de balarii din care de abia se vedea un om. Acum totul pare minunat: cei doi baieti, Josif si Petru zburda prin gradina, in timp ce Raluca si Mihai ii privesc de pe terasa. Insa inceputul vietii lor la Viscri nu au fost deloc usor.

"N-am avut baie, am facut baia dupa vreo 2-3 luni, aveam fantana, aveam WC de lemn, in fundul curtii si de cate ori mergeam la baie noaptea mergeam in echipa bineinteles" povesteste Raluca. "Am vazut insa foarte multe stele anul ala" isi aminteste Mihai.

Ideea de a-si transforma casa in pensiune a venit dupa ce au cumparat a doua casa in Viscri. Cu sfaturi de la un arhitect, Mihai si Raluca au devenit asfel sefi de santier peste mesteri locali. Inca de la inceput le au impus cel mai pur stil traditional.

"Cand ne-am apucat prima data dincolo sa renovam, le-am explicat ca vreau sa fie vechi si cand am intrat in prima camera era perfect drept, ziceai ca e rigips si zic: ce ati facut? Pai asa drept... Eu vreau cu valuri... Cum cu valuri? Erau mirati, dar pana la urma au facut" a povestit Mihai.

Piesa de rezistenta a pensiunii este insa sura reamenajata. Sotii Grigore au fost cei mai atenti la cele mai mici detalii iar din structura originala s-a pastrat pe cat posibil fiecare grinda, geam si scandura."De exemplu lampile sunt facute de o sculptorita care face decoruri pentru Teatrul National si face chestii senzationale, numai ca nu o prea gasesti pe nicaieri. Am gasit-o greu, la fel si mobila este facuta de mesteri micuti din zona".

Anul trecut, Mihai a mai cumparat o casa, a treia si deja a reusit sa o si restaureze. Este convins ca astfel va da un exemplu si nu va mai asista la adevarate tragedii legate de cladiri vechi de sute de ani distruse din ignoranta. Din curtea ultimei case cumparate a disparut din pacate sura. "Noi am cumparat casa noastra in august iar casa asta o cumparase un englez si tipul care i-a vandut-o lui carase sura cu o Dacie ca sa faca parchet din ea, a taiat toate grinzile bucatele-bucatele si a facut parchet din lemnul de 200 de ani".

Desi e clar ca are talent la constructii, Mihai face ce face si tot in gradina ne duce. Este pasiunea lui pe care si a descoperit-o de curand. Dusmanul familiei, cum numeste Mihai limacsii, i-a facut viata un iad lui Mihai in primii ani pana a resit sa construiasca un gard destul de rezistent cu care sa se apere. Acum a ajuns sa aduca in gradina sa rasaduri de mult uitate de agricultorii romani.

"Am ajuns sa cumparam seminte romanesti vechi de 100 de ani din America. E incredibil ca n-am gasit in Romania seminte vechi, curate. E o comunitate de amish din astia care merg cu caruta si care tin de sute de ani seminte de peste tot din lume si vand ardei Georgescu, care sunt niste ardei mari ciocolatii pe care nu le gasesti la noi" a explicat Mihai.

Desi spune tot timpul ca s-a mutat la tara ca sa aibe o viata linistita, Mihai nu se opreste niciodata din planuri. Acum de pilda vrea sa lanseze un brand propriu de gemuri si ceaiuri. "Am pe cineva care face etichete si a facut o stampila pentru gemurile noastre, sunt si numerotate."

Acum niciunul dintre ei nu s-ar mai intoarce pentru nimic in lume la viata de la oras. "Simteam nevoia cateodata sa fac ceva un sfer de ora, cat scapam de ei, gen sa ies la o cafenea sa te vezi cu cineva. Aici sunt alte lucruri pe care le poti face, dar pe care nu le stapaneam la inceput, pot sa iau cainii si sa plec la plimbare dar imi era frica la inceput ca nu stiam cum e cu stanele, cum e cu satenii", povesteste Raluca.

Caminul este locul unde se afla inima ta spun Raluca si Mihai care acum primesc in casele lor traditionale cateva sute de turisti, straini dar si din ce in ce mai multi romani.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Un vis cat doua apartamente pentru o familie de langa Brasov. O locuinta din 1777, transformata intr-o casa patrimoniu UNESCO
Un vis cat doua apartamente pentru o familie de langa Brasov. O locuinta din 1777, transformata intr-o casa patrimoniu UNESCO

Avem sate cu arhitectura unica, dar le distrugem sub pretextul ca este mai ieftin sa demolam decat sa restauram. Mii de proprietari si-au transformat casele stramosesti in vile fara personalitate - parca trase la indigo.

"Down-shift", expresia pretentioasa a unui vis simplu. Cum si-a schimbat un cuplu de romani viata printr-o casa traditionala

Romania are un patrimoniu pe care Occidentul l-a pierdut de foarte multa vreme: zone vaste si stabile de civilizatie taraneasca autentica.

"Salveaza Romania frumoasa!". Cu 300.000 de euro, un neamt a transformat casele sasesti din Mures intr-o destinatie de vis

Conacele nobililor apusi, bisericile fortificate, casele gospodarilor care au cladit tara, pe toate le-am lasat sa se distruga, din indolenta si lipsa de respect. Printr-o noua campanie a Stirilor Pro TV va vom purta pana in inima civilizatiei romanesti.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.