Voiculescu, despre cel care îl va înlocui la Ministerul Sănătății: „Un om mai bun, sper”

Vlad Voiculescu
Agerpres

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a explicat vineri, într-o conferinţă de presă, de ce a părăsit ministerul pe uşa din spate, după ce a fost demis, argumentând că "a fost un moment greu" despre care nu a dorit să stea de vorbă.

Mai mult, Voiculescu a spus că abia a doua zi a avut puterea să se uite la imaginile din faţa ministerului cu fostul secretar de stat Andreea Moldovan.

"Care este relevanţa pe care uşă am ieşit eu din minister? (...) Sunt în faţa dumneavoastră şi o să fiu şi de acum în faţa dumneavoastră de câte ori sănătatea îmi permite, timpul îmi vă permite, nu e nimic de ascuns, apropo de munca mea din minister. N-o să ascund faptul că a fost un moment greu pentru mine. Nu o să ascund lucrul acesta. A fost un moment greu şi nu am vrut să vorbesc despre asta, în condiţiile în care în faţa ministerului aveam ceea ce aveam. Am văzut... Abia a doua zi am avut puterea să mă uit la imaginile cu doamna doctor Moldovan", a declarat Voiculescu, la Parlament, relatează Agerpres.

El a adăugat că nu ar fi trebui să fie tratat astfel, pentru că nu a făcut "ceva lamentabil".

"Dumneavoastră vi se pare în regulă ce s-a întâmplat? Vi se pare în regulă ca oameni care nu au furat, nu există nici cea mai mică suspiciune că eu sau oricare din echipa mea ar fi avut un interes privat, că ar fi făcut ceva lamentabil, ceva detestabil, să fie tratat în felul ăsta? Credeţi că oamenii de care avem nevoie în instituţiile publice, credeţi că e uşor să îi atragem, dacă sunt trataţi în felul ăsta, inclusiv de către partea presei? Ce era aşa senzaţional la o doamnă doctor care iese din minister şi se urcă în maşină? Vi s-a părut firesc? Dacă ar fi mama dumneavoastră, sora dumneavoastră, vi s-ar părea în regulă lucrurile acestea? V-aţi gândit să lucraţi în administraţia publică? Poate că avem nevoie de oameni buni ca dumneavoastră (jurnalişti - n.r.). Dacă aţi merge către administraţia publică, v-ar plăcea ca doar pentru că aţi făcut pasul să vi se spună: v-aţi asumat! Nu, nimeni nu îşi asumă un şir infinit de mizerii. Nimeni nu trebuie să îşi asume asta, trebuie să avem o anumită decenţă în spaţiul public", a susţinut fostul ministru.

Citește și
Palatul Victoria, Guvern
Criza din Guvern continuă, după demiterea lui Vlad Voiculescu. USR şi PLUS nu se înţeleg asupra numelui viitorului ministru
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Întrebat pe cine vede în locul lui la Ministerul Sănătăţii, Vlad Voiculescu a arătat că "un om mai bun".

"Un om mai bun, sper. Cineva mai bun decât mine, mai priceput, mai priceput poate şi politic, dar sper, şi o să fac tot ce pot eu, ca omul acesta să construiască instituţia respectivă, să construiască echipe, să facă lucrurile aşa încât după ce pleacă din minister chiar să rămână ceva în urmă, indiferent de cum arată imaginea respectivului ministru", a spus Voiculescu.

El a mai afirmat că, de fiecare dată când a văzut la televizor o declaraţie referitoare la sănătate, l-a sunat pe premier sau "a încercat" să vorbească cu el.

"Şi am vorbit de multe ori despre lucrul acesta, încercând să-l lămuresc mai întâi ce a vrut să spună, apoi pe ce s-a bazat şi apoi să spun care este realitatea pe care eu o aveam de la Ministerul Sănătăţii şi din sistem, de la specialiştii cu care mă consultam. Dacă eşti liderul unei echipe, asta nu înseamnă, unu: că ai întotdeauna dreptate, nu înseamnă că nu trebuie să te consulţi cu specialiştii sau cu cei care poartă responsabilităţi pe acele domenii. Dacă este ceva de reproşat, acest lucru i-aş reproşa", a explicat Voiculescu.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Vlad Voiculescu, atac dur la premier: ”Ce a făcut Florin Cîțu e o mizerie”
Vlad Voiculescu, atac dur la premier: ”Ce a făcut Florin Cîțu e o mizerie”

"Primul epidemiolog al țării" și "un premier care își bate joc de munca unei echipe exact ca Tudorel Toader". Așa l-a descris, în termeni duri, Vlad Voiculescu pe șeful Guvernului, Florin Cîțu, cel care l-a revocat din funcția de ministru.

Criza din Guvern continuă, după demiterea lui Vlad Voiculescu. USR şi PLUS nu se înţeleg asupra numelui viitorului ministru
Criza din Guvern continuă, după demiterea lui Vlad Voiculescu. USR şi PLUS nu se înţeleg asupra numelui viitorului ministru

Criza produsă în Guvern de demiterea lui Vlad Voiculescu ar putea fi rezolvată în următoarele zile.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.