Victor Negrescu (PSD): Şansele de a reuşi anul acesta să întrăm în Schengen sunt mai mici decât anul trecut

Schengen
Getty

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) a declarat luni că şansele de a reuşi anul acesta să întrăm în Schengen sunt mai mici decât anul trecut, dar trebuie să ne jucăm cartea până în ultimul moment. 

El a precizat că lucrurile se joacă şi a arătat că un moment crucial îl constituie alegerile din Olanda din 22 noiembrie. ”E un pic dificil, de aceea trebuie să fim precauţi, să fim foarte insistenţi şi aici avem nevoie ca România să fie unită pe toate palierele politice”, a mai arătat Negrescu.

”Este foarte bine că subiectul Schengen rămâne sus pe agenda europeană şi că preşedinţia spaniolă la Consiliul Uniunii Europene se ţine de cuvânt, fixând o dată pentru această discuţie, însă forma finală a agendei urează să fie setată în data de 1 decembrie, când are loc reuniunea Ambasadorilor statelor UE. Atunci se face agenda consiliului JAI. Până atunci, lucrurile se joacă”, a declarat Victor Negrescu în emisiunea România Politică de la Prima News.

Negrescu a arătat că ”un moment crucial îl constituie alegerile din Olanda din 22 noiembrie”.

”Dacă partidele pro-europene vor câştiga, atunci avem şansa ca Olanda să îşi schimbe poziţionarea şi să nu se mai opună aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi să rămână Austria singură. Mai mult, premierul olandez Rutte urmează să efectueze o vizită în Bulgaria, chiar după alegeri, şi am putea spera ca acea vizită să transmită un mesaj pozitiv în acest sens”, a subliniat europarlamentarul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Negrescu a precizat că, ”dacă Austria rămâne singură, atunci cu partenerii europeni, putem exercita o presiune suplimentară în aşa fel încât Austria să îşi schimbe votul”.

”Anul trecut, Austria a început să se opună aderării României doar cu câteva zile înainte de reuniunea JAI. Vor fi discuţii dure”, a spus Victor Negrescu, arătâând că va merge joi în Austria pentru a discuta cu mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului şi să prezinte argumente suplimentare.

”România îndeplineşte toate criterii aşa că trebuie să forţăm acest lucru, fiind în acelaşi timp ponderaţi, echilibraţi, pentru că şansele de a reuşi anul acesta cred eu că sunt mai mici decât anul trecut dar trebuie să ne jucăm cartea până în ultimul moment şi faptul că e pe ordinea de zi ne ajută”, a ţinut să menţioneze Victor Negrescu, arătând că ”suntem mai aproape de momentul electoral, iar interesele politice sunt mult mai ample”.

Negrescu a mai afirmat că sunt şi lcururi de bun august care s-au întâmplat în ultima săptămână, acea rezoluţie a socialiştilor europeni, dar şi un mesaj pe zona popularilor europeni, din care face parte Cancelarul Austriei. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.