Surse: Cîțu a cerut USR să-l accepte ca premier sau nu acceptă miniștrii care au votat moțiunea

Dacian Ciolos, Florin Citu
Agerpres

Surse citate de News.ro susțin că preşedintele PNL, Florin Cîţu, le-a cerut miercuri celor de la USR să îl accepte ca premier în viitorul guvern.

Potrivit acest surse, liderii USR nu au fost de acord cu propunerea lui Cîţu, insistând însă ca subiectul să fie abandonat temporar şi să fie discutate alte chestiuni legate de refacerea coaliţiei, altfel existând riscul ca negocierile să fie blocate din faşă.

În replică, au mai precizat sursele News.ro, Florin Cîţu le-a transmis celor de la USR că dacă nu îl vor accepta ca premier, atunci nici PNL nu va fi de acord ca foştii miniştri USR care au votat moţiunea de cenzură să se mai întoarcă în guvern.

Liberalii şi cei de la USR au avut miercuri o primă rundă de discuţii referitoare la posiilitatea refacerii coaliţiei de guvernare.

La finalul întâlnirii, Florin Cîţu a precizat că, de principiu, au fost discuţii ca un acord al coaliţiei să fie mai în detaliu, iar PNL să dea premierul, dar că au fost vehiculate nume de persoane.

Citește și
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor: UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La rândul său, Dacian Cioloş a spus că le-a transmis celor de la PNL să se decidă cu cine vor să guverneze, cu USR sau PSD, şi că până cel târziu joi, 4 noiembrie, să vină cu un răspuns.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Violeta Alexandru demisionează din grupul parlamentar PNL. Fostul ministru îl critică aspru pe Florin Cîțu
Violeta Alexandru demisionează din grupul parlamentar PNL. Fostul ministru îl critică aspru pe Florin Cîțu

Deputatul Violeta Alexandru a anunţat, miercuri, că demisionează din grupul parlamentar al PNL şi devine parlamentar neafiliat.

Kelemen Hunor: UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui
Kelemen Hunor: UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui

UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui, a anunţat miercuri preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor.

Parlamentarii lui Ludovic Orban nu vor vota un Guvern PNL-PSD: ”Să fie clar”
Parlamentarii lui Ludovic Orban nu vor vota un Guvern PNL-PSD: ”Să fie clar”

Fostul preşedinte liberal Ludovic Orban a declarat miercuri că parlamentarii care s-au retras din grupurile PNL vor susţine reconstrucţia coaliţiei de centru-dreapta şi nu vor vota un guvern PNL-PSD.

Criză politică. Ziua negocierilor: ”Sunt şanse mari să se refacă coaliţia”
Criză politică. Ziua negocierilor: ”Sunt şanse mari să se refacă coaliţia”

Este ziua negocierilor între PNL și partidele lui Marcel Ciolacu și Dacian Cioloș. Premierul demis Florin Cîțu și o echipă de negociere a liberalilor au discutat, prima dată, cu liderii USR, sperând să revină la fosta coaliție.

Am putea avea guvern PNL-PSD cu Ciolacu prim-ministru, după ce doi premieri desemnați n-au reușit să creeze o majoritate
Am putea avea guvern PNL-PSD cu Ciolacu prim-ministru, după ce doi premieri desemnați n-au reușit să creeze o majoritate

După două luni de criză și doi premieri care nu au reușit să adune voturile necesare pentru investirea unui guvern, situația politică se complică și mai tare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.