Modificarea OUG 114 este neconstituţională, conform CCR

judecatori CCR
Pro TV

Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate formulată de PSD privind angajarea răspunderii de către Guvern pe proiectul de lege care modifică ordonanța de urgență nr. 114/2018.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia şi a constatat că Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative este neconstituţională", se arată în comunicatul CCR.

CCR s-a pronunțat, miercuri, și asupra obiecţiei de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea
articolului 38 alin.(3) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, obiecţie formulată de Guvernul României.

CCR a admis obiecția și a constatat, cu unanimitate de voturi, că legea este neconstituţională, în ansamblul său, se arată în comunicat.

Partidul Social Democrat a depus, pe 30 decembrie 2019, o sesizare de neconstituţionalitate împotriva proiectului de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 114/2018, propus spre adoptare prin angajarea răspunderii Guvernului la data de 23 decembrie 2019.

Citește și
ccr
CCR a decis că nu există conflict pe tema bugetului de stat și al asigurărilor sociale
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Sesizarea vizează atât forma proiectului de modificare (faptul că există deja un proiect de aprobare a OUG 114 în procedură legislativă), cât şi fondul proiectului (interzicerea cumulului pensiei cu salariul)", a precizat PSD.

De asemenea, "PSD este în principiu de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar această reglementare trebuie să se facă în mod legal şi constituţional şi mai ales după o analiză pe domenii de activitate, astfel încât să nu se creeze dezechilibre pe piaţa forţei de muncă", mai arată sursa menţionată.

În sesizarea depusă la CCR se arată că, "prin angajarea răspunderii, Guvernul a încălcat prevederile constituţionale privind unica autoritate legiuitoare reprezentată de Parlament şi deciziile Curţii Constituţionale. Autoritatea executivă şi-a depăşit competenţele prin extinderea atribuţiilor Guvernului şi substituirea acestuia în competenţele de legiferare ale Parlamentului, singura autoritate legiuitoare a ţării, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituţia României, republicată. Conform dispoziţiilor art. 61 din Constituţia României, republicată, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".

"Angajarea răspunderii Guvernului asupra acestui proiect de lege, în condiţiile în care există un alt proiect cu acelaşi obiect de reglementare, care se află în proces de legiferare la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, este de natură să declanşeze un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. Legitimarea unui asemenea act ar putea conduce la crearea unui blocaj instituţional, în sensul că Parlamentul ar fi în imposibilitatea de a legifera, adică de a-şi exercita rolul său funcţional, de unică autoritate legiuitoare (Decizia nr. 1433 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010)", se menţionează în sesizare.

Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative încalcă prevederile art. 16, art. 41 alin. (1), art. 44 alin.(1) şi ale art. 47 alin.(2) din Constituţie, mai arată PSD.

"Prin introducerea art. 41 indice 1, art.41 indice 2 şi art. 41 indice 3 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se interzice cumularea pensiei pentru limita de vârstă aparţinând sistemului public de pensii cu venituri salariale obţinute în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, locale, regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. Persoanele aflate într-o astfel de situaţie sunt obligate să opteze între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă. (...) Normele nou introduse condiţionează continuarea raporturilor de muncă sau impun încetarea forţată a acestora, pornind de la un criteriu profund discriminatoriu, care contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Interzicerea cumulului pensiei cu salariul se aplică doar unei anumite categorii de persoane", se mai menţionează în sesizarea PSD la CCR.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului pe tema modificărilor aduse Codului administrativ
CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului pe tema modificărilor aduse Codului administrativ

CCR a respins, miercuri, excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului cu privire la ordonanța de urgență 57/2019 care a modificat Codul administrativ.

CCR a decis că nu există conflict pe tema bugetului de stat și al asigurărilor sociale
CCR a decis că nu există conflict pe tema bugetului de stat și al asigurărilor sociale

CCR a decis că nu există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern în legătură cu angajarea răspunderii Guvernului asupra Legii bugetului de stat pe anul 2020 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.