„Putin ar avea drept de veto”. Maia Sandu avertizează că se poate ajunge la o situație critică în Republica Moldova

Maia Sandu
Getty

Dacă Republica Moldova nu va putea deveni stat membru al Uniunii Europene din cauza conflictului transnistrean nerezolvat, atunci „Putin va avea drept de veto în Moldova”, a avertizat, marţi, la Kiev, preşedinta Maia Sandu.

Preşedinta Maia Sandu a fost întrebată cum va putea adera Republica Moldova la Uniunea Europeană în condiţiile în care diferendul transnistrean nu a fost soluţionat, relatează NewsMaker.

„Ar fi greşit să spunem că, atâta timp cât conflictul nu este rezolvat, nu putem face parte din UE. Pentru că, în acest caz, Putin ar avea drept de veto în Moldova. Şi cred că UE nu vrea să-i acorde lui Putin drept de veto. În acelaşi timp, vom continua să depunem eforturi pentru a ne asigura că cetăţenii beneficiază de mai multe drepturi ca urmare a aderării la UE, aşa cum beneficiază deja de regim fără vize. Iar acum putem vedea o schimbare în structura Moldovei nu doar pe malul drept al Nistrului, ci şi pe cel stâng. Suntem încrezători că şi cetăţenii de pe malul stâng al Nistrului vor beneficia de pe urma comerţului liber. Şi noi credem că UE nu vrea să dea drept de veto în UE”, a insistat preşedinta Republicii Moldova.

În septembrie, preşedinta Maia Sandu a declarat la CNN că soluţionarea conflictului transnistrean nu este o condiţie impusă de Bruxelles pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

De asemenea, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că Republica Moldova poate adera la UE fără să-şi fi rezolvat în prealabil diferendul transnistrean. Diplomatul a dat exemplul Ciprului, care a aderat la blocul comunitar având un conflict teritorial nesoluţionat. Declaraţiile au fost făcute cu ocazia summit-ului Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la Bulboaca la 1 iunie 2023.

Citește și
caine maia sandu
Momentul în care Codruț, câinele Maiei Sandu, îl mușcă pe președintele Austriei. Șeful de stat, fotografiat cu mâna bandajată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comisia Europeană a recomandat luna aceasta începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, ţări care au primit anul trecut statutul de candidate la aderare, în condiţiile în care Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022. Decizia urmează să fie luată luna viitoare de Consiliul European, din care fac parte liderii celor 27 de state membre.

Maia Sandu a discutat marţi la Kiev cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, despre următorii paşi în procesul de aderare la UE. Vizita preşedintei Republicii Moldova şi a preşedintelui Consiliului European a intervenit în ziua în care Ucraina a marcat 10 ani de la începutul protestelor Euromaidan, care l-au îndepărtat de la putere în 2014 pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici şi au înscris ţara pe o direcţie proeuropeană.

„Este simbolic că în această zi marcăm 10 ani de la începutul protestelor pentru apărarea democraţiei şi libertăţii de pe Piaţa Independenţei, din centrul Kievului. Curajul de atunci al ucrainenilor a dus la prăbuşirea regimului de la acea vreme, în pofida încercării de reprimare violentă a protestelor. Am adus astăzi un omagiu eroilor ucraineni care, acum un deceniu, au luptat pentru libertate, democraţie şi integrare europeană. Şi celor care astăzi îşi apără propria ţară şi liniştea noastră”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri în Republica Moldova. Maia Sandu, apel către populația țării: „Decideţi liber cum vreţi să fie”
Alegeri în Republica Moldova. Maia Sandu, apel către populația țării: „Decideţi liber cum vreţi să fie”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat, duminică, un îndemn către populaţia din localităţile în care are loc al doilea tur al alegerilor locale "să meargă la vot şi să decidă ei cine le va conduce localitatea".

Momentul în care Codruț, câinele Maiei Sandu, îl mușcă pe președintele Austriei. Șeful de stat, fotografiat cu mâna bandajată
Momentul în care Codruț, câinele Maiei Sandu, îl mușcă pe președintele Austriei. Șeful de stat, fotografiat cu mâna bandajată

Câinele preşedintei Maia Sandu a încălcat joi protocolul diplomatic, muşcându-l de mână pe preşedintele austriac Alexander Van der Bellen, aflat în vizită în Republica Moldova, relatează presa locală.

 

Maia Sandu, ținta deep fake: și-a anunțat demisia și îndeamnă populația să voteze candidatul unui partid afiliat lui Ilan Șor
Maia Sandu, ținta deep fake: și-a anunțat demisia și îndeamnă populația să voteze candidatul unui partid afiliat lui Ilan Șor

O pagină de Facebook a publicat la 4 noiembrie, în ajunul alegerilor locale, imagini în care Maia Sandu ar îndemna cetăţenii să voteze la scrutin pentru Vasile Bolea, candidat la funcţia de primar al Chişinăului din partea partidului politic „Renaştere”.

Maia Sandu salută decizia Comisiei Europene: „Zi importantă pentru viitorul Moldovei. Drumul este plin de provocări”
Maia Sandu salută decizia Comisiei Europene: „Zi importantă pentru viitorul Moldovei. Drumul este plin de provocări”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, apreciază, miercuri, că este o zi importantă pentru viitorul Moldovei, referindu-se la decizia Comisiei Europene de a recomanda începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Maia Sandu: Chemăm toate guvernele UE să sprijine deschiderea negocierilor cu Republica Moldova
Maia Sandu: Chemăm toate guvernele UE să sprijine deschiderea negocierilor cu Republica Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat, sâmbătă, un apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.