Zeci de oameni au fost uciși într-un atac jihadist care a avut loc în nordul Mozambicului

Zeci de oameni au fost uciși într-un atac jihadist care a avut loc în nordul Mozambicului
Profimedia

Zeci de oameni au fost ucişi într-un atac jihadist în oraşul Palma din nordul Mozambicului, au anunţat, duminică, responsabili ai forţelor de apărare şi securitate din ţara din sud-estul Africii, informează Reuters, dpa şi AFP, citate de Agerpres.

Alte câteva sute de oameni, atât localnici cât şi străini, au fost salvaţi din oraşul aflat în preajma unor proiecte gazeifere în valoare de 60 de miliarde de dolari, în cursul atacului care a început miercuri, a precizat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Omar Saranga.

Între altele, şapte persoane au fost ucise într-o ambuscadă a teroriştilor, în timp ce forţele militare şi de securitate încercau să evacueze aproape 200 de oameni refugiaţi în hotelul Amarula, a menţionat Saranga.

Cel puţin un contractor britanic se află între victime, a indicat ziarul britanic Times.

Provincia Cabo Delgado, unde se află oraşul Palma, este din 2017 scena unei rebeliuni islamiste, asociate cu gruparea Stat Islamic.

Citește și
Soldați din Mozambic
Cel puţin 20 de adolescenţi şi bărbaţi, găsiţi decapitaţi în Mozambic într-un masacru atribuit jihadiştilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"La 24 martie, un grup de terorişti a declanşat acţiuni care au culminat cu asasinarea a zeci de oameni lipsiţi de apărare", a spus Saranga.

Potrivit acestuia, forţele de securitate încearcă să "elimine celule de rezistenţă", după ce în ultimele trei zile s-au concentrat pe salvarea localnicilor şi a străinilor din zonă. Oficialul citat nu a specificat numele grupării implicate în atac, care nu a fost revendicat.

Sunt primele informaţii mai clare despre victimele atacului, survenit într-o zonă unde comunicaţiile sunt precare.

Potrivit dpa, la originea atacului se află 100 de presupuşi membri ai grupării rebele, cunoscute atât ca Al-Shabaab cât şi ca Al-Sunna wa Jama'a.

Human Rights Watch (HRW) a raportat că numeroşi localnici au fost ucişi în revoltă şi sute de oameni au fugit din calea violenţelor.

Martori au declarat pentru HRW că au văzut cadavre pe străzile din Palma, după ce teroriştii au deschis focul la întâmplare asupra oamenilor şi caselor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Copii decapitați în a opta cea mai săracă țară din lume. O mamă nu și-a putut salva băiatul
Copii decapitați în a opta cea mai săracă țară din lume. O mamă nu și-a putut salva băiatul

Asociația "Salvați Copiii" a dezvăluit că militanții islamiști decapitează copii, unii chiar de 11 ani, în provincia Cabo Delgado, din nordul Mozambicului.

Cel puţin 20 de adolescenţi şi bărbaţi, găsiţi decapitaţi în Mozambic într-un masacru atribuit jihadiştilor
Cel puţin 20 de adolescenţi şi bărbaţi, găsiţi decapitaţi în Mozambic într-un masacru atribuit jihadiştilor

Bărbaţi înarmaţi, suspectaţi a fi jihadişti, au decapitat cel puţin 20 de adolescenţi şi bărbaţi care participau la o ceremonie de iniţiere în nordul statului Mozambic, au transmis miercuri surse locale, potrivit AFP.

Papa Francisc a ajuns în Mozambic. Prima vizită în cele mai sărace țări ale Africii
Papa Francisc a ajuns în Mozambic. Prima vizită în cele mai sărace țări ale Africii

Papa Francisc a ajuns miercuri seară în Mozambic, primul popas într-o vizită istorică de o săptămână, în trei dintre cele mai sărace ţări ale Africii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.