Un autocar cu 33 de pasageri s-a răsturnat în Franța. Printre răniți se află și 2 români

62089771
AFP

Treizeci şi trei de persoane au fost rănite - dintre care patru grav - duminică pe o autostradă din nordul Franţei într-un accident în care a fost implicat un autocar care asigura legătura Paris-Londra, au anunţat autorităţile regionale franceze, informea

UPDATE: AFP transmite că 22 dintre cei 33 de răniţi sunt cetăţeni străini: doi români, 10 britanici, cinci americani, un spaniol, un australian, un cetăţean din Mauritius, un japonez şi un sri-lankez. Anterior, AFP informase că printre răniţi se număra un singur cetăţean român, 11 britanici, trei americani şi un rus. Unsprezece dintre răniţi sunt cetăţeni francezi.

Știrea inițială

La orele locale 11:50, un autocar al companiei Flixbus a efectuat o ieşire pe autostrada A1 care face legătura între oraşele Amiens şi Saint-Quentin şi s-a răsturnat pe-o parte, a anunţat prefectura din Somme (nordul Franţei) într-un comunicat, fără a detalia circumstanţele în care a avut loc accidentul.

Dintre cele 33 de persoane aflate la bord, cu tot cu şoferul, 29 au fost rănite uşor şi patru grav, potrivit prefecturii.

Importante forţe de intervenţie au fost mobilizate.

Potrivit cotidianului Courrier Picard, citat de dpa, autocarul a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat. Fotografii de la faţa locului arătau autocarul răsturnat pe o parte cu geamurile sparte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62089757
Casa ororilor: apelul disperat al unei minore care a fost găsită printre gunoaie
Doi părinți din Florida sunt acuzați de neglijență, după ce fiica lor de 14 ani ”a făcut un apel disperat de ajutor”, din cauza condițiilor în care trăiește.
62089756
A fost la un pas de moarte în timp ce îi făcea mamei o poză. Ce a surprins un trecător
O tânără din SUA a fost la un pas de moarte, după ce a piciorul i-a alunecat de pe marginea unei prăpastii. Întreg incidentul a fost filmat de un trecător.
62084821
Un bărbat înarmat cu un topor a fost împuşcat mortal de poliţie în vestul Germaniei
Un bărbat înarmat cu un topor a fost împuşcat mortal de poliţie sâmbătă seara, în vestul Germaniei, informează duminică dpa, potrivit Agerpres.