Ucraina va importa mai multe gaze naturale din Slovacia

Gaze naturale
Shutterstock

Ucraina a semnat un acord pentru a-şi majora, cu până la 55%, importurile de gaze naturale din Slovacia, în condiţiile în care încearcă să îşi asigure aprovizionarea cu energie ameninţată de o posibilă invazie a Rusiei, transmite Reuters.

Operatorul de sistem de transport al gazelor din Ucraina (GTSOU) a informat joi că Ucraina şi-a majorat capacitatea garantată pentru importurile de gaze din Slovacia, de la 27 milioane metri cubi pe zi până la 42 milioane metri cubi pe zi. Operatorul din Ucraina a precizat că noul acord încheiat cu firma Eustream a.s. din Slovacia va fi valabil până la data de 31 martie 2022.

"Acest acord ne va îmbunătăţi în mod semnificativ securitatea energetică în această perioadă", a informat GTSOU, potrivit Agerpres.

Ucraina trebuie să importe mai mult de 30% din gazele naturale pe care le utilizează şi Slovacia este principala rută pentru livrările sale. În luna ianuarie consumul mediu de gaze al Ucrainei a fost de 127 milioane metri cubi pe zi.

La începutul acestei săptămâni, GTSOU a informat că Ucraina a început să primească gaze naturale din Europa Occidentală via Ungaria, adăugând că aceasta a devenit o nou rută de aprovizionare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ucraina a încetat să mai importe gaze naturale din Rusia, care odată era cel mai important furnizor al său, după ce relaţiile dintre cele două ţări s-au înrăutăţit ca urmare a anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014. Autorităţile de la Kiev acuză Moscova că utilizează energia ca o armă împotriva Europei, acuzaţie respinsă de Moscova.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.