Tony Blar îl admira pe Putin și-l compara cu Charles de Gaulle. Cum îi mințeau rușii pe englezi

Vladimir Putin
AFP

Tony Blair îl admira pe Vladimir Putin, despre care spunea că este ”un patriot rus” și îl compara cu Charles de Gaulle, cerând pentru acesta un loc la ”masa principală” a marilor țări. Asta în timp ce rușii îi mințeau pe englezi.

Fostul premier britanic Tony Blair era de părere că Vladimir Putin ar trebui să primească un loc la "masa principală" internaţională, în pofida profundelor îndoieli în rândul oficialilor cu privire la preşedintele rus, potrivit unor noi documente oficiale date publicităţii de Arhivele Naţionale din Kew, din vestul Londrei, transmite vineri dpa.

Documentele arată că Blair, în calitate de prim-ministru, credea că fostul angajat al KGB-ului era în adâncul sufletului "un patriot rus" şi că era important să fie încurajat să adopte valori occidentale.

Dar, în privat, oficialii se temeau că Putin reprezintă o revenire la atitudinile din timpul Războiului Rece şi nu erau convinşi că pot avea încredere în el.

Cum îl mințea Putin pe Blair

Citește și
Vladimir Putin
Federația Rusă ar putea înscena moartea lui Putin în 2023: sunt descrise două scenarii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O notă de informare internă de la cabinetul premierului britanic, datată ianuarie 2001 - la nici un an după sosirea la putere a lui Putin - şi intitulată "Evoluţia lui Putin", evidenţia îngrijorările, inclusiv reapariţia activităţilor de spionaj ruse.

"În pofida căldurii retoricii lui Putin despre legăturile strânse dintre Rusia şi Regatul Unit, eforturile serviciilor secrete ruse împotriva ţintelor britanice rămân la un nivel înalt", se menţiona în respectiva notă.

"Prezenţa serviciilor secrete ruse în Regatul Unit se află la nivelurile din timpul Războiului Rece şi ele continuă să încerce să implanteze ofiţeri activi şi ostili pentru a lucra împotriva intereselor britanice în întreaga lume", se mai spune în notă.

Documentul trece în revistă o serie de asigurări date de Putin lui Blair în timpul întâlnirilor lor la diverse summituri internaţionale, care s-au dovedit a fi false.

Ele includeau sprijin pentru atitudinea dură a Occidentului faţă de dictatorul irakian Saddam Hussein şi angajamente potrivit cărora Moscova va înceta să mai alimenteze programul nuclear al Iranului.

Blair l-a comparat pe Putin cu Charles de Gaulle

În privinţa dezastrului submarinului nuclear Kursk, când şi-au pierdut viaţa toţi cei 118 membri ai echipajului, documentul menţiona că, deşi Putin i-a mulţumit lui Blair pentru oferta acestuia de asistenţă, oficialii ruşi au obstrucţionat transpunerea în practică a acestui ajutor, răspândind în acelaşi timp informaţii false cum că scufundarea Kursk era rezultatul coliziunii cu un submarin britanic.

Putin i-a mai spus lui Blair că nu vrea să fie considerat "anti-NATO", în timp ce ministrul apărării rus de la acea vreme, mareşalul Igor Sergheev, a avertizat atunci alianţa că orice nouă extindere ar fi "o eroare politică majoră" ce va determina Moscova să ia "măsurile necesare".

În fine, în discuţiile sale cu vicepreşedintele american de la acea vreme, Dick Cheney, la Camp David, Blair l-a comparat pe Putin cu preşedintele francez Charles de Gaulle.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șamanii din Peru dezvăluie când se va termina războiul din Ucraina. ”Pacea și liniștea vor veni”
Șamanii din Peru dezvăluie când se va termina războiul din Ucraina. ”Pacea și liniștea vor veni”

Pacea dintre Rusia şi Ucraina este la orizont în anul următor sau cel puţin aşa a prezis un grup de şamani şi vindecători din capitala Peru, Lima, potrivit Reuters.

 

Federația Rusă ar putea înscena moartea lui Putin în 2023: sunt descrise două scenarii
Federația Rusă ar putea înscena moartea lui Putin în 2023: sunt descrise două scenarii

Federația Rusă ar putea înscena moartea lui Putin în 2023, susține cititoarea de tarot Lyudmila Khomutovska într-un interviu pentru „Ukrainian News”, conform Obozrevatel.

Vladimir Putin, asociat cu „Stăpânul Inelelor”. A oferit opt inele de aur unor lideri din fosta URSS
Vladimir Putin, asociat cu „Stăpânul Inelelor”. A oferit opt inele de aur unor lideri din fosta URSS

Vladimir Putin le-a oferit opt inele unor lideri din fosta URSS aliaţi Moscovei - o referinţă „conştientă” la „Stăpânul Inelelor” sau doar un „suvenir nevonovat” - provocând diverse interpretări.

Armata lui Putin a bombardat singura maternitate din Herson. Planul de pace Moscova-Kiev nu se află nici măcar pe hârtie
Armata lui Putin a bombardat singura maternitate din Herson. Planul de pace Moscova-Kiev nu se află nici măcar pe hârtie

Rușii susțin că propunerile de pace pentru a încheia războiul din Ucraina trebuie să țină cont de „noua realitate" a anexării de către Moscova a celor patru regiuni ucrainene. Bombardamentele au continuat la Herson, inclusiv asupra maternității din oraș.

Putin a sunat o fetiță de 8 ani dintr-o regiune ucraineană anexată și i-a cerut să îi trimită castraveți. VIDEO
Putin a sunat o fetiță de 8 ani dintr-o regiune ucraineană anexată și i-a cerut să îi trimită castraveți. VIDEO

Presa de propagandă de la Moscova a publicat o filmare cu Vladimir Putin în care acesta sună o fetiță de 8 ani din Zaporojie, regiune anexată ilegal de Rusia, și i-a cerut să îi trimită castraveți de pe plantația familiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.