Tensiunile cresc între SUA și Israel, după ce Joe Biden a declarat că limitează livrările de arme

×
Codul embed a fost copiat

Nimic nu pare să mai funcționeze în relația dintre Casa Albă și guvernul Netanyahu.

„Vom lupta cu unghiile, dacă rămânem fără arme” a transmis premierul israelian, după ce Joe Biden a sistat transporturile de arme către principalul său aliat din Orientul Mijlociu.

Pe de altă parte, în editorialul de vineri, Wall Street Journal califică decizia- președintelui Biden drept o „răsplata acordată teroriștilor, pentru că se folosesc de civili pe post de scuturi umane”.

Într-un interviu acordat postului CNN, Joe Biden a avertizat Israelul că Statele Unite nu-i vor mai furniza arme ofensive, precum obuzele de artilerie.

Joe Biden: „I-am spus foarte limpede lui Bibi și cabinetului israelien de război că nu vor avea sprijinul nostru dacă intră în partea dens populată din Rafah. Dacă intră în Rafah, eu nu le trimit arme.”

Citește și
armata israel
Restricționarea livrărilor de armament către Israel, analizată de Germania. Subiectul discutat „în spatele uşilor închise"

Jack Reed, senator democrat: „Israelienii ar trebui să facă diferență dintre poporul palestinian și Hamas.
Dar ar trebui să dictăm Israelului cum să-și ducă războiul? Pai, le furnizam un sprijin uriaș în acest război.”

Departe de a-l descuraja, avertismentul mai degrabă l-a îndârjit pe premierul Netanyahu.

Benjamin Netanyahu: „Dacă trebuie să luptăm singuri, atunci o vom face. O să luptam cu unghiile, la nevoie.”

Dar anunțul lui Joe Biden a stârnit o furtuna și în Congres. Republicanii, atât moderați cât și radicali, au condamnat decizia în termenii cei mai fermi.

Sen. Lindsey Graham, (R) Carolina de Sud: „În ultimele luni, Israelul a fost atacat simultan de Iran, de Hezbollah și de Hamas. Și acum îmi spuneți că dictam Israelului cum să poarte războiul? Ce arme poate și ce nu poate să folosească?”

Sen. Tom Cotton, (R) Arkansas: „Liderii Hamas și ultimele 4 batalioane ale grupării se ascund în Rafah. Ca să câștige, Israelul trebuie să strivească Hamas în Rafah. Dacă supraviețuiește în Rafah, Hamas căștigă.”

Și unii senatori democrați au denunțat decizia administrației Biden.

Sen. John Fetterman: „Sunt îngrijorat că, în anumite privințe, decizia (lui Biden) demonstrează Hamas-ului că a câștigat războiul de imagine.”

Israelul a început luni operaţiunea din Rafah, cu raiduri punctuale în partea de est a acestui oraş, în care trăiesc aproximativ 1,5 milioane de persoane strămutate.

Wes Bryant, sergent-major în retragere din Forțele Aeriene ale SUA: „Este un prim pas în direcția bună de a aplica presiune asupra lui Netanyahu și a guvernului sau pentru a-și duce campania într-un mod responsabil. Armata israeliană trebuie să-și modifice tacticile în ofensiva împotrivă Hamas, să nu se mai bazeze atât de mult pe bombardamente care lovesc în mod disproporționat populația palestianiana civilă.”

Bradley Bowman, Fundația pentru Apărarea Democrațiilor: „După 7 octombrie, să întârzii deliberat livrarea unor mijloace de auto-apărare înseamnă să subminezi interesele SUA, să prelungești războiul și calvarul ostaticilor și să consolidezi Hamas, Hezbollah, ca să nu mai vorbim de Republica Islamica Iran.”

În ultimele luni, tensiunile dintre Casa Alba și guvernul de la Ierusalim au atins cote fară precedent. Este însă prima oară când președintele american pune în mod public condiţii pentru sprijinul militar american acordat Israelului.

Alon Pinkas, fost consul general al Israelului în New York: „Relația SUA cu Israelul nu are cum să se îmbunătățească atât timp cât rămâne la putere Netanyahu.”

Articol recomandat de sport.ro
E gata ”colosul” de 23.000.000€ din România! Imagini spectaculoase
E gata ”colosul” de 23.000.000€ din România! Imagini spectaculoase
Citește și...
Cabinetul de război israelian „aprobă operațiunea extinsă în Rafah” care ar putea trece linia roșie impusă de Biden
Cabinetul de război israelian „aprobă operațiunea extinsă în Rafah” care ar putea trece linia roșie impusă de Biden

În ciuda retoricii sfidătoare a lui Benjamin Netanyahu, de când Joe Biden a amenințat că SUA vor întrerupe livrările de arme către Israel, ofensiva la scară largă planificată asupra Rafah care a determinat mișcarea pare să fi fost suspendată deocamdată.

Restricționarea livrărilor de armament către Israel, analizată de Germania. Subiectul discutat „în spatele uşilor închise
Restricționarea livrărilor de armament către Israel, analizată de Germania. Subiectul discutat „în spatele uşilor închise"

Restricționarea livrărilor de armament către Israel este o măsură luată în considerare de guvernul de la Berlin, după anunțul similar venit de la Casa Albă. Israelienii au fost avertizați să nu înceapă ofensiva majoră la Rafah.

Israelul face prăpăd în Rafah și nu ține cont de amenințarea lui Biden: „Dacă trebuie, vom lupta cu unghiile”
Israelul face prăpăd în Rafah și nu ține cont de amenințarea lui Biden: „Dacă trebuie, vom lupta cu unghiile”

Forţele israeliene au bombardat zone din Rafah, joi, afirmă locuitorii palestinieni, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu a respins ameninţarea preşedintelui SUA, Joe Biden, de a opri livrările de arme către Israel dacă atacă oraşul din sudul Gaza.

Recomandări
Plan de pace în Ucraina ”în 20 de puncte”. Volodimir Zelenski spune că este ”cadrul principal pentru încheierea războiului”
Plan de pace în Ucraina ”în 20 de puncte”. Volodimir Zelenski spune că este ”cadrul principal pentru încheierea războiului”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că Statele Unite își doresc încheierea unui acord final de pace, după raportul prezentat de negociatorii ucraineni conduși de Rustem Umerov în urma discuțiilor cu emisarii americani.

INSP: Alertă epidemiologică în România. A fost confirmat primul deces provocat de gripă în acest sezon
INSP: Alertă epidemiologică în România. A fost confirmat primul deces provocat de gripă în acest sezon

INSP anunţă că a fost confirmat primul deces provocat de gripă din acest sezon, o femeie de 88 de ani din Cluj, nevaccinată, care suferea şi de alte afecţiuni.

Urmărește în timp real traseul lui Moș Crăciun în jurul lumii. Unde aduce acum cadouri
Urmărește în timp real traseul lui Moș Crăciun în jurul lumii. Unde aduce acum cadouri

Moș Crăciun a pornit în misiunea sa anuală, livrând cadouri copiilor din întreaga lume. NORAD permite publicului să urmărească în timp real traseul saniei și al renilor săi, de la Polul Nord până în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei.