SUA, apel pe ton ironic către Putin. Îi cer recunoașterea realității din Ucraina, după ce a folost cuvântul „război”

vladimir putin
Kremlin

SUA au lansat vineri un apel, pe un ton ironic, preşedintelui Vladimir Putin la recunoaşterea realităţii conflictului din Ucraina şi retragerea trupelor sale după ce a folosit cuvântul "război", interzis în Rusia, în cursul unei conferinţe de presă.

Declanşată pe 24 februarie, intervenţia rusă în Ucraina este denumită oficial în Rusia drept "operaţiune militară specială".

Autorităţile ruse au introdus o lege care prevede pedepse grele cu închisoarea pentru orice publicare de informaţii despre armata rusă considerate "false" şi mai multe persoane au fost condamnate, în special după ce au numit public acest conflict drept "război", scrie Agerpres.

Cu toate acestea, joi, într-o conferinţă de presă, Vladimir Putin a folosit acest cuvânt în timp dădea asigurări că doreşte ca conflictul din Ucraina să se încheie "cât mai curând posibil".

"Din 24 februarie, Statele Unite şi restul lumii ştiu că +operaţiunea militară specială+ a fost un război neprovocat şi nejustificat împotriva Ucrainei", a afirmat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Citește și
Vladimir Putin
Un rus care a lansat un post de radio pirat împotriva războiului dus de Putin în Ucraina, condamnat la închisoare
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"În cele din urmă, după 300 de zile, Putin i-a spus războiului pe nume", a adăugat el. "Ca următor pas în recunoaşterea realităţii, îl îndemnăm să pună capăt acestui război prin retragerea trupelor sale din Ucraina", a mai afirmat purtătorul de cuvânt.

"Agresiunea Rusiei împotriva suveranităţii vecinului său a provocat moartea, distrugerea şi strămutarea unor populaţii", indiferent de terminologia folosită de Putin, a continuat Departamentul de Stat.

La rândul său, un deputat municipal rus din Sankt-Petersburg, Nikita Iuferev, a anunţat că a depus o plângere împotriva preşedintelui Vladimir Putin pe care îl acuză că a difuzat "informaţii false" folosind cuvântul "război" pentru a descrie operaţiunea rusă din Ucraina.

Această cerere nu are şanse de reuşită, cu atât mai mult cu cât textul deputatului local conţine mai multe erori factuale, precum data discursului lui Putin sau chiar numele preşedintelui, scris într-un loc la feminin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nouă persoane au murit într-o singură zi, în SUA, din cauza vremii severe. Peste 5.000 de zboruri au fost anulate
Nouă persoane au murit într-o singură zi, în SUA, din cauza vremii severe. Peste 5.000 de zboruri au fost anulate

Cel puţin nouă persoane au murit în Statele Unite, deoarece vremea severă de iarnă continuă să afecteze milioane de americani, conform CNN.

Un rus care a lansat un post de radio pirat împotriva războiului dus de Putin în Ucraina, condamnat la închisoare
Un rus care a lansat un post de radio pirat împotriva războiului dus de Putin în Ucraina, condamnat la închisoare

Un tribunal rus l-a condamnat la trei ani de închisoare pe un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care a difuzat la un post de radio pirat mesaje care denunţau războiul rus în Ucraina, urmat în ultimele luni de o represiune puternică în Rusia.

 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.