Scandal în Mexic, după ce o găină a fost sacrificată în Senat, ofrandă unui zeu al ploii

gaina brahma
Shutterstock

O găină a fost sacrificată, miercuri, în Senatul mexican pentru a oferi sângele ei zeului precolumbian al ploii Tlaloc, o ceremonie care a provocat un val de indignare.

Scena inedită era difuzată pe reţelele sociale ale Parlamentului, însă transmisiunea a fost întreruptă după ce un participant, pe fundalul sonor al bătăilor de tobe, a tăiat gâtul găinii pentru a-i aduna sângele într-un recipient.

Ceremonia era organizată de senatorul Adolfo Gomez, membru al partidului Morena aflat la putere, cu convocare pe reţelele instituţionale ale Senatului.

Însă, în seara aceleiaşi zile, instanţele de conducere ale camerei parlamentare s-au delimitat de această iniţiativă, atribuind întreaga răspundere senatorului.

Puterea legislativă „nu susţine în niciun caz faptele raportate şi va lua măsurile disciplinare pertinente împotriva senatorului responsabil”, potrivit unui comunicat.

Citește și
gravida
Camerele de urgență din SUA refuză să trateze gravidele. O femeie a pierdut sarcina într-o toaletă. „Sângerează foarte mult”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gomez s-a justificat invocând vechi tradiţii. Constituţia mexicană stipulează că trebuie „respectate tradiţiile popoarelor de origine” ale ţării, a subliniat el în faţa jurnaliştilor.

Asociaţii de apărare a animalelor au amintit în schimb că sacrificarea şi relele tratamente faţă de animale sunt interzise în Ciudad de Mexico.

Organizaţia Anima Naturalis Mexico a anunţat pe reţeaua socială X că va depune plângere împotriva senatorului şi că va organiza joi o manifestaţie în faţa Senatului, pentru a cere demisia lui.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperire șocantă. Un băiețel de șapte ani a ucis cu sânge rece un bărbat de 32 de ani
Descoperire șocantă. Un băiețel de șapte ani a ucis cu sânge rece un bărbat de 32 de ani

Descoperire șocantă în cazul unei crime de acum doi ani din statul american Texas, cu autor necunoscut.  

Camerele de urgență din SUA refuză să trateze gravidele. O femeie a pierdut sarcina într-o toaletă. „Sângerează foarte mult”
Camerele de urgență din SUA refuză să trateze gravidele. O femeie a pierdut sarcina într-o toaletă. „Sângerează foarte mult”

O femeie a pierdut sarcina în toaleta din holul unei camere de urgență din Texas, deoarece personalul de la recepție a refuzat să o interneze.

 

O fată de 14 ani a fost dată dispărută de familie în 2010. După aproape 14 ani, poliția a primit un apel neașteptat
O fată de 14 ani a fost dată dispărută de familie în 2010. După aproape 14 ani, poliția a primit un apel neașteptat

O adolescentă de 14 ani din Texas a fost dată dispărută în 2010, după ce a plecat la școală și nu s-a mai întors acasă. Autoritățile au căutat-o în zadar timp de zece ani. În cele din urmă, au primit un apel care a elucidat misterul dispariției.

O fetiţă s-a născut în ziua eclipsei totale de Soare. Ce nume i-au ales părinții. FOTO
O fetiţă s-a născut în ziua eclipsei totale de Soare. Ce nume i-au ales părinții. FOTO

O mamă din Texas a adus pe lume o fetiță în timpul eclipsei totale de soare care a avut loc luni, și a botezat-o Sol, care înseamnă „soare” în limba spaniolă.

Cum trăiește femeia cu cele mai lungi picioare din lume. De unde își cumpără hainele potrivite
Cum trăiește femeia cu cele mai lungi picioare din lume. De unde își cumpără hainele potrivite

O femeie din Texas care are cele mai lungi picioare din lume spune că este foarte dificil să ai picioare uriașe din mai multe puncte de vedere, și că simte că trăiește zilnic un coșmar.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.