Referendum pentru independenţa Cataloniei, pe 1 octombrie. Madridul ia măsuri

×
Codul embed a fost copiat

Ignorând protestele Madridului, legislativul catalan a votat legea prin care convoacă referendumul pentru indepedenţa regiunii.

Cetăţenii Cataloniei vor fi întrebaţi, la referendumul care va avea loc pe 1 octombrie, dacă sunt de acord ca regiunea „să devină ţară independentă unde forma de stat este republica”. Parlamentul de la Barcelona, controlat de o coaliţie ce susţine secesiunea regiunii, a adoptat miercuri seară legea prin care convoacă referendumul.

A fost nevoie de 11 ore de dezbateri pentru adoptarea legii, iar peste 50 de parlamentari ai opoziţiei au părăsit sala în semn de protest. Legea, care precizează şi că "poporul catalan e suveran", a trecut în final cu 72 de voturi pentru și 11 abțineri.

În replică, Madridul a anunţat că va declara nulă decizia parlamentarilor catalani şi că a demarat deja acţiunea legală în acest sens. Premierul Rajoy a vorbit luni despre o încercare a Barcelonei de a "evita toate formele legale".

De asemenea, procurorii spanioli vor să o pună sub acuzare pe Carme Forcadell, actualul preşedinte al Parlamentului Cataloniei, care a criticat Curtea Constituţională de la Madrid, spunând că e doar "o farsă a unui stat care şi-a pierdut orice legitimitate".

Citește și
Catalonia - AFP/Getty
Se rupe de Regat. Catalonia pare să fi găsit soluția pentru a-și declara independența
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Cine e liderul catalan care vrea separarea de Spania. „Prima Doamnă” de la Barcelona e româncă
Cine e liderul catalan care vrea separarea de Spania. „Prima Doamnă” de la Barcelona e româncă

Carles Puigdemont, controversatul şef al executivului Cataloniei, este căsătorit cu o jurnalistă de origine română.

Se rupe de Regat. Catalonia pare să fi găsit soluția pentru a-și declara independența
Se rupe de Regat. Catalonia pare să fi găsit soluția pentru a-și declara independența

Guvernul separatist al Cataloniei a prezentat, luni, un proiect pentru înființarea unei agenții fiscale care să colecteze taxele din provincie.

Victorie decisiva a separatistilor catalani. Cum ar putea ramane Spania fara 7,5 milioane de locuitori si 19% din PIB
Victorie decisiva a separatistilor catalani. Cum ar putea ramane Spania fara 7,5 milioane de locuitori si 19% din PIB

Separatistii catalani au castigat alegerile regionale din Spania. Formatiunile care sustin independenta au impreuna 72 de locuri dintre cele 135 ale legislativului din Catalonia, peste limita majoritatii absolute de 68 de locuri.

Lupta pentru un nou stat pe harta lumii.
Lupta pentru un nou stat pe harta lumii."Prieteni, nu va aruncati de pe pod!". CE: In cazul independentei, parasiti UE

Alegerile cruciale care pot duce la secesiune au loc duminica. "Atunci cand prieteni incearca sa se arunce de pe un pod, incerc sa-i conving sa nu o faca", a declarat ....

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.