Putin susține că Rusia deține un sistem de propulsie a rachetelor „fără egal în lume”

Vladimir Putin
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat drept fără egal pe plan mondial 'noul sistem de propulsie a rachetelor' în timpul testării căruia şi-au pierdut viaţa în august cinci angajaţi ai Agenţiei nucleare ruse (Rosatom).

Președintele rus a adăugat că Moscova va continua să perfecţioneze acest tip de armament, informează agenţia de presă Interfax în pagina sa electronică.

„Faptul în sine de a deţine astfel de tehnologii unicat constituie astăzi cea mai importantă garanţie fiabilă a menţinerii păcii pe planetă”, a spus Putin joi, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Kremlin în cursul căreia a înmânat 'Ordinul pentru curaj' văduvelor specialiştilor Rosatom care şi-au pierdut viaţa în timpul testului din luna august, decoraţi postmortem.

Adresându-se familiilor victimelor, Putin a menţionat că este vorba despre 'cele mai avansate şi fără egal în lume idei şi soluţii tehnice, un tip de armament destinat să asigure suveranitatea, securitatea Rusiei în deceniile următoare'.

„Cu toţii suntem mândri de ei şi ne vom aminti de ei mereu”, a spus preşedintele rus, adăugând că aceştia 'au avut, într-adevăr, o misiune specială'.

Citește și
Vucic
Președintele Serbiei, acuzații grave despre spionajul rusesc. „Au fost înmânați bani”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La 8 august, Ministerul rus al Apărării a comunicat că pe o platformă de testare de la baza Nionoksa (regiunea Arhanghelsk) s-a produs un incident soldat cu victime umane.

Rosatom a anunţat ulterior că a avut loc o explozie în timpul unor teste pe o platformă maritimă a unei 'surse de energie cu radioizotopi' pentru rachete. În urma tragediei, cinci angajaţi ai Rosatom şi doi militari şi-au pierdut viaţa, fiind răniţi alţi trei tehnicieni ai Agenţiei nucleare ruse şi trei militari.

Autorităţile din Severodvinsk au anunţat la 8 august, iar mai târziu şi Agenţia meteorologică de stat rusă (Rosghidromet) că, în ziua incidentului, nivelul radiaţiilor a înregistrat o scurtă creştere la Severodvinsk, iar ulterior a revenit la normal.

După acest incident, zona golfului Dvina de la Marea Albă, în apropierea căruia s-a produs explozia, a fost închis pentru înot timp de o lună, aminteşte Interfax.

La 13 august, preşedintele american Donald Trump nota pe Twitter că, potrivit datelor Washingtonului, explozia produsă la baza militară din regiunea Arhanghelsk are legătură cu racheta rusă Skyfall.

Mai târziu, tot în august, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că incidentul de lângă Severodvinsk a avut loc în timpul unor lucrări la un tip de armament promiţător.

În octombrie, Departamentul de Stat american a indicat că explozia de la Nionoksa s-a produs nu în cursul unor teste, ci în timpul ridicării unei rachete de croazieră de tipul Skyfall (9M730 Burevestnik ) de pe fundul Oceanului Arctic. A existat 'o reacţie nucleară necontrolată, care a dus la o scurgere radioactivă într-un moment în care experţii ruşi recuperau racheta de pe fundul oceanului', a afirmat un reprezentant al Departamentului de Stat, citat de Interfax.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un suspect a fugit pe geamul secției de poliție, cu tot cu caloriferul de care era legat. VIDEO
Un suspect a fugit pe geamul secției de poliție, cu tot cu caloriferul de care era legat. VIDEO

Polițiștii unei secții din Sankt Petersburg au fost puși într-o situație inedită după ce au legat un suspect de calorifer și apoi l-au lăsat nesupravegheat. 

Președintele Serbiei, acuzații grave despre spionajul rusesc. „Au fost înmânați bani”
Președintele Serbiei, acuzații grave despre spionajul rusesc. „Au fost înmânați bani”

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a confirmat joi că membri ai serviciilor ruse de informaţii au abordat din 2017 mai mulţi responsabili militari sârbi, unul dintre aceştia înmânând "de trei ori" bani surselor sale.

Ucraina acuză că navele returnate de ruși au fost sabotate și că le-ar lipsi toaletele
Ucraina acuză că navele returnate de ruși au fost sabotate și că le-ar lipsi toaletele

Trei nave de război ucrainene capturate de Rusia în urmă cu un an s-au întors miercuri în Ucraina după ce au fost returnate de Moscova, deşi Kievul susţine că au fost parţial sabotate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.