Statele Unite nu vor recunoaşte rezultatele alegerilor din Venezuela

john sullivan
Getty

Statele Unite nu vor recunoaşte rezultatele alegerilor prezidenţiale care se desfăşoară duminică în Venezuela, a declarat John Sullivan, adjunct al secretarului de stat american, citat de Reuters.

Oficialul american a afirmat că reacţia la scrutin va fi discutată luni, la o reuniune a G20 la Buenos Aires, potrivit Agerpres.

SUA au în vedere posibilitatea extinderii în domeniul petrolier a sancţiunilor împotriva regimului de la Caracas. Sullivan a arătat că trebuie evitate măsurile care ar afecta poporul venezuelean şi că sunt vizaţi doar oficialii. "Nu dorim să facem rău ţării într-un fel care ar fi greu de remediat după restabilirea democraţiei", explicat el.

Opoziţia din Venezuela boicotează alegerile prin care preşedintele Nicolas Maduro urmăreşte să îşi asigure un mandat de şase ani. Acesta a declarat, după ce SUA au anunţat vineri noi sancţiuni împotriva unor oficialităţi venezuelene: "Puţin îmi pasă că sunt calificat ca 'dictator'. (...) Nu contează că ei nu recunosc - preşedintele Venezuelei este ales de popor, nu de Donald Trump".

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Nicolas Maduro
Alegeri prezidenţiale în Venezuela. Maduro: "Puţin îmi pasă că mi se spune dictator"
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Nicolas Maduro a câștigat alegerile prezidențiale din Venezuela
Nicolas Maduro a câștigat alegerile prezidențiale din Venezuela

Nicolas Maduro a fost reales duminică preşedinte al Venezuelei, informează Reuters, din sursă oficială.

Alegeri prezidenţiale în Venezuela. Maduro:
Alegeri prezidenţiale în Venezuela. Maduro: "Puţin îmi pasă că mi se spune dictator"

Alegătorii din Venezuela, ţară ce se confruntă cu o gravă criză economică, sunt chemaţi duminică să voteze într-un scrutin prezidenţial în care Nicolas Maduro vizează un nou mandat

Alegeri în Venezuela. ”Poate să candideze și Iisus, tot Maduro câștigă”
Alegeri în Venezuela. ”Poate să candideze și Iisus, tot Maduro câștigă”

Fostul şef al guvernului spaniol socialistul Jose Luis Rodriguez Zapatero a afirmat vineri la Caracas, unde a ajuns în calitate de observator electoral, că venezuelenii vor vota "liber" duminică cu prilejul scrutinului prezidenţial, transmite AFP.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.