O nouă lovitură asupra Israelului. „Un atac complex cu rachete ghidate şi drone explozive”

Atac Hezbollah
Getty

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a anunţat miercuri că a atacat un centru de comandă israelian, în apropiere de frontieră, ca ripostă la pierderea a cel puţin trei luptători în urma loviturilor israeliene de marţi, transmite AFP.

Spitalul din Nahariya - centrul medical pentru Galileea, în nordul Israelului - a comunicat că există 14 răniţi, dintre care doi grav, după lovitura lansată din Liban asupra satului Arab al-Aramshe.

Combatanţii Hezbollah "au efectuat un atac complex cu rachete ghidate şi drone explozive asupra postului de comandă al unei companii de recunoaştere" din armata israeliană, arată un comunicat al mişcării pro-iraniene. Acesta precizează că a fost vorba de represalii la "asasinarea de către inamic a mai multor luptători din rezistenţă la Ain Baal şi Chehabiye", în sudul Libanului.

Israelul a afirmat marţi că a ucis doi comandanţi locali din Hezbollah şi încă un membru al grupării.

În aceeaşi zi, Consiliul Regional din Galileea Superioară anunţase că drone controlate din Liban au rănit trei oameni. Luni, armata israeliană raportase că trei militari din rândurile sale au fost răniţi în Liban, unde Hezbollah susţine că a activat dispozitive explozive la trecerea acestora.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Miercuri a fost a treia zi consecutivă în care Israelul a informat că loviturile Hezbollah s-au soldat cu răniţi.

Un bilanţ întocmit de AFP arată că în şase luni de violenţe transfrontaliere şi-au pierdut viaţa 368 de libanezi, majoritatea combatanţi din Hezbollah, însă printre cei ucişi se numără circa 70 de civili. În acelaşi interval, armata israeliană a consemnat moartea a zece soldaţi şi opt civili. Zeci de mii de locuitori de ambele părţi ale frontierei au fost nevoiţi să se refugieze.

Hezbollah atacă zilnic Israelul de la începutul conflictului din Fâşia Gaza. Dirijată de Iran, gruparea îşi manifestă astfel sprijinul pentru Hamas, organizaţia islamistă care a declanşat războiul prin incursiunile sângeroase din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian, în cursul cărora a ucis peste 1100 de oameni şi a luat circa 250 de ostatici.

Schimburile de focuri peste frontiera dintre Israel şi Liban au loc în contextul extrem de tensionat din regiune, unde Iranul a lansat sâmbătă noaptea drone şi rachete asupra Israelului. Israelienii au afirmat deja că intenţionează să riposteze la barajul de lovituri lansat de pe teritoriul iranian.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.