Miniştrii de Externe din UE, cu excepţia Ungariei, cer un armistiţiu între Israel şi Hamas

×
Codul embed a fost copiat

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană, cu excepţia Ungariei, au cerut, marţi, declararea unui armistiţiu între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas şi creşterea ajutoarelor umanitare în Gaza, transmite Reuters.

 

Ungaria, cel mai apropiat aliat al Israelului din blocul european, a refuzat să se alăture celorlalţi 26 de miniştri ai UE pentru a cere armistiţiul, într-o reuniune video, convocată de şeful politicii externe europene, Josep Borrell, transmite News.ro.

Ceilalţi miniştri s-au angajat că UE va încerca să relanseze procesul de pace, alături de Statele Unite, Rusia şi Naţiunile Unite.

"Cel puţin putem încerca să obţinem încetarea focului, apoi să oferim ajutor umanitar şi apoi să vedem ce se poate face pentru a relua procesul de pace din Orientul Mijlociu, pentru a aborda cauzele profunde ale violenţei", a declarat ministrul de Externe maltez Evarist Bartolo.

Citește și
Erdogan
Erdogan îl acuză pe Biden că are "mâinile însângerate", din cauza sprijinului acordat Israelului
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

"Nu putem lăsa extremiştii de ambele părţi să se hrănească reciproc şi să stabilească agenda", a spus acesta.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat reporterilor de la Paris că cvartetul de mediatori din Orientul Mijlociu, care cuprinde UE, Rusia, Naţiunile Unite şi Statele Unite, este forumul potrivit pentru a împinge reluarea procesului de pace israeliano-palestinian, care este muribund din 2014.

"Trebuie să relansăm procesul de pace cât mai repede posibil şi să găsim o cale spre dialog", a spus el.

Săptămânile de tensiuni israeliano-palestiniene s-au transformat într-un conflict armat la începutul săptămânii trecute, iar Turcia a criticat în special eşecul Occidentului de a răspunde rapid.

Washingtonul a intermediat mult timp negocierile pentru pace din Orientul Mijlociu, dar preşedintele Joe Biden nu a susţinut în mod public ideea de încetare a focului până la o discuţie telefonică cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, desfăşurată luni.

UE este cel mai mare partener comercial al Israelului şi un mare donator de ajutoare pentru palestinieni, dar Uniunea a fost reticentă să folosească o astfel de pârghie sau să discute posibile sancţiuni economice împotriva guvernului Israelului.

Borrell a spus că a vorbit luni cu secretarul de stat american Antony Blinken.

Cel puţin opt state mai mici din UE, în frunte cu Luxemburg, între care se află Belgia, Irlanda, Malta şi Finlanda, sunt apărătoare vocale ale palestinienilor.

Mai mulţi parlamentari belgieni au solicitat săptămâna aceasta interdicţii de călătorie în UE şi îngheţarea activelor politicienilor israelieni, din cauza violenţei.

Germania, care încă poartă o povară de vinovăţie pentru crimele naziste din cel de-Al Doilea Război Mondial, nu este dispusă să discute măsuri de constrângere împotriva Israelului, dar a promis marţi ajutoare umanitare în valoare de 40 de milioane de euro pentru civilii din Gaza.

Alte ţări, inclusiv Ungaria, Republica Cehă, Austria, Grecia, Cipru şi Polonia, sunt mai pregătite să vorbească în favoarea Israelului.

Austria a arborat vineri un steag israelian şa cancelaria federală din Viena.

Premierul naţionalist ungar, Viktor Orban, este însă pregătit să blocheze declaraţii sau acţiuni de importanţă majoră pentru Israel.

"Uniunea Europeană ar trebui să aibă, în acest moment, un rol principal în dezamorsarea crizei. Nu are acest rol, fie din cauza diferenţelor de abordare ale statelor membre, fie din cauza faptului că nu există o abordare strategică de la Bruxelles", a declarat ministrul ciprior Nikos Christodoulides la Alpha TV, din Cipru.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Copilul palestinian care știe un singur cuvânt în engleză: bombardament.
Copilul palestinian care știe un singur cuvânt în engleză: bombardament. "Nu mai există inocenţă în Gaza"

Conflictul dintre israelieni și militanții Hamas continuă neabătut, în ciuda apelurilor internaționale pentru încetarea ostilităților. Și președintele Joe Biden s-a alăturat celor care cer un armistițiu.

Erdogan îl acuză pe Biden că are
Erdogan îl acuză pe Biden că are "mâinile însângerate", din cauza sprijinului acordat Israelului

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat luni pe omologul său american Joe Biden că are "mâinile pătate cu sânge" din cauza sprijinului acordat Israelului, relatează AFP şi Reuters.

Gaza nu a înregistrat niciun deces în atacurile israeliene din cursul nopţii
Gaza nu a înregistrat niciun deces în atacurile israeliene din cursul nopţii

Oficiali din sănătate din Fâşia Gaza au transmis marţi că nu au informaţii că ar exista palestinieni ucişi în cursul nopţii de luni spre marţi în atacurile israeliene în desfăşurare asupra enclavei.

Israelul l-a ucis pe Hossam Abu Harbid, comandant al grupării palestiniene Jihadul Islamic
Israelul l-a ucis pe Hossam Abu Harbid, comandant al grupării palestiniene Jihadul Islamic

Israelul l-a ucis, luni, pe Hossam Abu Harbid, un comandant militar al grupării islamiste palestiniene armate Jihadul Islamic, într-un atac aerian în Fâşia Gaza, a anunțat armata israeliană, informează Reuters, citată de News.ro.

Peste 3.000 de rachete au fost lansate spre Israel, în ultima săptămână. Bilanţul tragic al conflictului
Peste 3.000 de rachete au fost lansate spre Israel, în ultima săptămână. Bilanţul tragic al conflictului

"Operațiunea împotriva Hamas va continua cu toată forța, și va mai trece timp, până la restaurarea calmului''. Astfel sună avertismentul premierului israelian, Beniamin Netanyahu.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.