Marea Britanie ar putea rămâne într-o "Uniune Vamală" cu UE

BREXIT

Comisia Europeană anunţă că va studia ”cu atenţie” propunerea Londrei cu privire la o uniune vamală ”temporară”

Comisia Europeană (CE) a anunţat marţi că va studia ”cu atenţie” propunerea Londrei cu privire la un acord vamal interimar cu Uniunea Europeană (UE), însă a subliniat că va aborda relaţia de după Brexit cu Regatul Unit doar după ce se vor înregistra suficiente progrese în negocierea divorţului, relatează Reuters.

”Noi considerăm publicarea de către Regatul Unit a unei serii de documente de poziţie drept un pas pozitiv către începerea reală a primei faze a negocierilor”, a declarat un purtător de cuvânt al CE.

”Ceasul ticăie, iar acest lucru ne va permite să facem progrese”, a apreciat reprezentantul Comisiei.

Bruxellesul răspundea astfel unui document de poziţie publicat de Londra, în care propune o uniune vamală interimară şi în cadrul căreia doreşte să poată negocia şi alte acorduri comerciale.

Citește și
Brexit, lire sterline - AFP/Getty
Notă de plată astronomică pentru Brexit. Londra spune „nu” celor 90 de miliarde de lire cerute
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Londra ține la secret 50 de analize care arată dezastrul produs de Brexit asupra țării
Londra ține la secret 50 de analize care arată dezastrul produs de Brexit asupra țării

Guvernul de la Londra este acuzat că refuză să publice 50 de studii “secrete” care arată ce impact va avea Brexitul asupra țării.

Notă de plată astronomică pentru Brexit. Londra spune „nu” celor 90 de miliarde de lire cerute
Notă de plată astronomică pentru Brexit. Londra spune „nu” celor 90 de miliarde de lire cerute

Nu există nicio bază legală pentru ca Marea Britanie să fie nevoită să plătească astronomica sumă de 90 de miliarde de lire sterline drept cost al Brexitului, spune un oficial de la Londra.

Brexitul aruncă în incertitudine industria hotelieră şi turismul britanic
Brexitul aruncă în incertitudine industria hotelieră şi turismul britanic

Un sfert dintre angajaţii hotelurilor britanice vin din ţările mai sărace ale Uniunii Europene, că România. Iar Brexitul aruncă în incertitudine această industrie, de care depinde şi turismul britanic.

Mesajul universităților de top din Marea Britanie pentru Theresa May
Mesajul universităților de top din Marea Britanie pentru Theresa May

Universitățile prestigioase din Marea Britanie i-au cerut Theresei May să regândească strategia de părăsire a blocului comunitar pentru a nu afecta drepturile cetățenilor europeni în ceea ce privește accesul la educație.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.