Liderul ISIS ar fi încă în viaţă. Recompensa uriaşă pusă pe capul său

Abu Bakr al-Baghdadi

Abu Bakr al-Baghdadi este cu siguranţă în viață și se ascunde, cel mai probabil în valea Eufratului, a declarat joi un general american

Generalul american Stephen Townsend, comandantul coaliției antijihadiste în Irak și Siria, a declarat, potrivit AFP, că liderul ISIS e încă viu. "Noi îl căutăm neîncetat. Nu cred că el este mort", a spus Townsend.

Generalul a afirmat că nu se ştie precis unde ar putea să se afle al-Baghdadi, dar cea mai plauzibilă variană este că a reuşit să fugă împreună cu alți jihadiști în valea Eufratului. "Ultima bătălie împotriva ISIS va fi dată în valea Eufratului", a spus Townsend.

"Când îl vom găsi, cred că vom încerca mai întâi să-l lichidăm. Nu merită să încercăm să îl prindem viu", a continuat generalul. Şi rebelii kurzi au afirmat acum câteva săptămâni că liderul Statului Islamic ar fi scăpat cu viaţă.

Statele Unite au oferit o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru capturarea lui Abu Bakr al-Baghdadi.

Citește și
AL-BAGHDADI predicand in Mosul
Liderul Statului Islamic, al-Baghdadi, ar fi fost ucis in Siria abia acum. Rusii ar fi mintit cand au spus ca l-au lichidat
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Liderul ISIS, Abu Baghdadi, ar fi in viata, sustine un lider kurd.
Liderul ISIS, Abu Baghdadi, ar fi in viata, sustine un lider kurd. "Are radacini de pe vremea Al-Qaida in Irak"

Liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, este aproape sigur in viata, crede un oficial kurd de rang inalt.

Liderul Statului Islamic, al-Baghdadi, ar fi fost ucis in Siria abia acum. Rusii ar fi mintit cand au spus ca l-au lichidat
Liderul Statului Islamic, al-Baghdadi, ar fi fost ucis in Siria abia acum. Rusii ar fi mintit cand au spus ca l-au lichidat

Abu Bakr Al-Baghdadi, temutul lider al ISIS, a murit abia acum in Deir Ezzor, afirma surse locale, si nu in luna mai in Rakka, cum sustinea Kremlinul.

Militantii ISIS anunta ca liderul al-Baghdadi a murit si ca numesc un nou calif
Militantii ISIS anunta ca liderul al-Baghdadi a murit si ca numesc un nou calif

Militantii organizatii teroriste Statul Islamic au anuntat ca liderul miscarii, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit, relateaza postul de televiziune Al Sumaria, citand o sursa din provincia irakiana Nineveh, anunta TASS.

Reprezentantii Ayatolahului Ali Khamenei: Liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, este cu siguranta mort
Reprezentantii Ayatolahului Ali Khamenei: Liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, este cu siguranta mort

Reprezentantii Ayatolahului Ali Khamenei au anuntat joi seara ca liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, este cu siguranta mort.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.