Eurodeputaţii şi statele UE au ajuns la un acord privind certificatul sanitar european pentru COVID-19

certificat verde

Parlamentul European şi statele UE au ajuns joi la un acord asupra certificatului sanitar european pentru COVID-19, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţii de pandemie, relatează AFP.

Documentul, denumit ''certificat verde digital'' european, trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-COVID-19, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus, transmite Agerpres.

Eurodeputaţii au cerut iniţial ca statele membre să suporte costul testelor PCR, ceea ce unele dintre ele au refuzat. Compromisul găsit menţionează necesitatea unor teste ''abordabile şi accesibile'', plus angajamentul Comisiei Europene de a mobiliza 100 de milioane de euro pentru achiziţia de teste, folosind pentru finanţare ''Instrumentul pentru Sprijin de Urgenţă de la nivel european'' şi, la nevoie, să mobilizeze încă 100 de milioane de euro suplimentare.

Un alt punct divergent a fost cererea eurodeputaţilor să se garanteze că titularii certificatului nu vor fi supuşi carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie. Dar statele membre, în această chestiune care ţine înainte de toate de competenţa lor, au dorit neapărat să-şi rezerve dreptul de a institui astfel de măsuri, mai ales în situaţii excepţionale, precum răspândirea unor noi variante ale coronavirusului.

Textul de compromis prevede că statele membre ''se vor abţine de la impunerea unor restricţii de călătorie suplimentare'', cum ar fi carantina sau noi teste, cu excepţia cazului în care acestea vor fi ''necesare şi proporţionale pentru sănătatea publică''.

Citește și
certificat
Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă administrarea serului împotriva variolei în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Certificatul sanitar european se află pe agenda summitului european din 24-25 mai. Acordul va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie. Obiectivul este ca certificatul să devină operaţional înainte de sfârşitul lunii iunie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
MAE: Persoanele care au certificat de vaccinare pot intra în Cipru fără test PCR și izolare
MAE: Persoanele care au certificat de vaccinare pot intra în Cipru fără test PCR și izolare

Persoanele care călătoresc în Cipru și au certificat de vaccinare anti-Covid sunt exceptate de la obligația de a intra în izolare și de a prezenta un test RT-PCR.

Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă administrarea serului împotriva variolei în România
Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă administrarea serului împotriva variolei în România

Un certificat de vaccinare, vechi de 175 de ani, a fost expus la Târgu Mureș.

Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști
Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști

Țările Uniunii Europene au convenit oficial, miercuri, să introducă permise de călătorie COVID, ca un pas spre redeschiderea turismului în această vară.

Certificatul digital de vaccinare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie. În ce scopuri va fi folosit
Certificatul digital de vaccinare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie. În ce scopuri va fi folosit

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.