Erupţie vulcanică în sud-vestul Islandei. Oraşul Grindavik, evacuat din nou

vulcan islanda
Twitter / X

Un vulcan din sud-vestul Islandei a erupt, duminică, a anunţat biroul de meteorologie al ţării, aceasta fiind a cincea erupţie înregistrată în peninsula Reykjanes după anul 2021.

 

Ultima erupţie de pe peninsulă, în sistemul vulcanic Svartsengi, a început la 18 decembrie. La acea vreme, oraşul pescăresc Grindavik, cu 4.000 de locuitori, situat la sud-vest de capitala Reykjavik, a fost complet evacuat, iar staţiunea geotermală Blue Lagoon, o populară atracţie turistică, a fost închisă. Grindavik a fost în cele din urmă cruţat, lava scurgându-se într-o altă direcţie.

Autorităţile locale au anunţat sâmbătă că oraşul Grindavík urma să fie evacuat din nou pe fondul unei noi intensificări a activităţii vulcanice în zonă, potrivit agenţiei DPA.

Potrivit unui comunicat al poliţiei, toţi cei 4.000 de locuitori trebuiau să părăsească Grindavík până luni seara, fiindu-le interzis să revină la casele lor pentru următoarele trei săptămâni.

Zona situată în apropierea vulcanului activ este clasificată drept periculoasă în urma unor cutremure înregistrate în noiembrie, existând un risc crescut de erupţii vulcanice, conform unei evaluări a experţilor în apărarea civilă.

Citește și
rachetă
Racheta americană Vulcan Centaur a fost lansată spre Lună de la centrul spațial din Florida. Ce are la bord
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma seriei de seisme care au avut loc cu puţin timp înainte de Crăciun, când a avut loc o a patra erupţie din ultimii trei ani, au fost înregistrate unele daune majore, inclusiv crăpături profunde pe străzi. În urmă cu câteva zile, media islandeze au relatat că un muncitor a căzut în una dintre aceste fisuri. Căutarea lui a fost întreruptă între timp, iar el nu a fost găsit, potrivit DPA.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat a dispărut după ce a căzut într-o gaură adâncă formată în pământ. „O să căutăm până când îl vom găsi
Un bărbat a dispărut după ce a căzut într-o gaură adâncă formată în pământ. „O să căutăm până când îl vom găsi"

Un bărbat este căutat cu disperare, după ce ar fi căzut într-o crăpătură în pământ care s-a format în urma erupției unui vulcan la sud-vest de capitala Islandei, Reykjavík.

 

Racheta americană Vulcan Centaur a fost lansată spre Lună de la centrul spațial din Florida. Ce are la bord
Racheta americană Vulcan Centaur a fost lansată spre Lună de la centrul spațial din Florida. Ce are la bord

Racheta americană denumită Vulcan Centaur a fost lansată spre Lună de la centrul spațial din Florida. Nu are echipaj uman, dar transportă un modul de aselenizare, cu instrumente științifice și cenușă umană de la creatorul serialului fenomen „Star Trek”.

Vulcanul care a erupt în Islanda și-a pierdut din forța inițială, dar rămâne un pericol. Imagini impresionante
Vulcanul care a erupt în Islanda și-a pierdut din forța inițială, dar rămâne un pericol. Imagini impresionante

„Rămâneți acasă și pregătiți-vă pentru Crăciun”. Este îndemnul transmis de autoritățile din Islanda, alarmate că oamenii se aventurează în mod necugetat până în apropierea unui vulcan care a erupt cu trei zile în urmă.

Temeri de poluare cu gaze toxice în Reykjavik, după erupția unui vulcan. Ce spun autoritățile
Temeri de poluare cu gaze toxice în Reykjavik, după erupția unui vulcan. Ce spun autoritățile

Sunt temeri de poluare cu gaze toxice în capitala Islandei, după ce un vulcan a început să arunce lavă de mai bine de 36 de ore.

Un vulcan a erupt în Islanda după câteva săptămâni de cutremure frecvente. Aproximativ 4.000 de persoane, evacuate
Un vulcan a erupt în Islanda după câteva săptămâni de cutremure frecvente. Aproximativ 4.000 de persoane, evacuate

Un vulcan a erupt în peninsula Reykjanes din sud-vestul Islandei, după săptămâni de activitate seismică intensă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.