Duterte i-a cerut unui şef al poliţiei să omoare toţi traficanţii de droguri

rodrigo duterte
Getty

Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, i-a spus unui ofiţer nou numit la conducerea poliţiei din oraşul Bacolod, din centrul ţării, "grav afectat" de flagelul drogurilor, că este liber "să-i omoare pe toţi", informează EFE.

„Eşti liber să-i omori pe toţi", i-a transmis joi seara Duterte, la un eveniment oficial, locotenent-colonelului de poliţie Jovie Espenido, care tocmai a preluat funcţia de director adjunct al poliţiei municipale din Bacolod, capitala provinciei Negros Occidental.

Potrivit EFE, Espenido este un poliţist cunoscut şi controversat în Filipine, care a condus operaţiuni antistupefiante în provinciile Leyte şi Misamis Occidental în plin vârf al războiului contra drogurilor, campanie care, în peste trei ani, s-a soldat cu circa 30.000 de morţi, după estimările grupurilor de apărare a drepturilor omului, transmite Agerpres.

Unele dintre aceste operaţiuni au stârnit controverse deoarece s-au încheiat cu moartea unor politicieni locali presupus implicaţi în traficul de droguri.

„Bacolod stă foarte rău acum şi l-am desemnat acolo pe Espenido, un temut ofiţer de poliţie. I-am spus 'du-te acolo şi eşti liber să-i omori pe toţi. Începe să omori acolo. Vom merge la închisoare împreună", a explicat liderul filipinez, care nu este la prima încurajare adresată poliţiei de a-i ucide pe suspecţii care au legături cu drogurile.

Citește și
Olivera Ugoci
Cine e culturista care păzea transportul de droguri de 9 mil. € de la Vama Giurgiu
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În ianuarie, Duterte i-a demis pe şeful poliţiei din Bacolod şi alţi patru agenţi pentru presupusă implicare în traficul ilegal de droguri.

Luni, şeful Poliţiei Naţionale, Oscar Albayalde, şi-a prezentat demisia, cu o lună înainte de pensionare, după ce a fost acuzat de mai mulţi colegi că a protejat "poliţiştii ninja", 13 agenţi care au colaborat cu narcotraficanţi în Pampanga în 2013, când el conducea poliţia din acea provincie.

„Pot fi mult mai rău ca voi", i-a avertizat Duterte joi seara pe "poliţiştii ninja".

Liderul de la Manila a declarat, totuşi, că el crede în nevinovăţia lui Albayalde, care în ultimele săptămâni a făcut obiectul unei anchete a Senatului în acest caz fără a se prezenta dovezi evidente care să-l implice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cocaină descoperită în scaunul cu rotile al unei bătrâne. Detaliul care a dat-o de gol
Cocaină descoperită în scaunul cu rotile al unei bătrâne. Detaliul care a dat-o de gol

O femeie de 81 de ani a fost prinsă cu trei kilograme de cocaină ascunse în scaunul său cu rotile, într-un aeroport din Columbia, în timp ce încerca să se urce în avion.

Cine e culturista care păzea transportul de droguri de 9 mil. € de la Vama Giurgiu
Cine e culturista care păzea transportul de droguri de 9 mil. € de la Vama Giurgiu

O tânără din Serbia, care a câștigat 15 medalii în competiții de culturism, se află printre cele trei persoane reținute în cazul capturii de 750 de kg de canabis, după un control la punctul de trecere de la Vama Giurgiu.

Doi traficanţi de droguri ar putea scăpa de acuzaţii datorită unei pisici
Doi traficanţi de droguri ar putea scăpa de acuzaţii datorită unei pisici "cărăuş"

Un caz de trafic de droguri deschis de autoritățile din Moscova riscă să se destrame după ce dovada-cheie din dosar, pisica ce ar fi transportat droguri în închisoare, a dispărut.

„Drogul nebuniei” confiscat în Italia. Câte pastile au găsit autoritățile
„Drogul nebuniei” confiscat în Italia. Câte pastile au găsit autoritățile

Peste 31.000 de pastile de yaba, cunoscute ca 'drogul nebuniei', au fost confiscate într-o amplă operaţiune în Italia, a anunţat poliţia, potrivit DPA.

Peste 160 kg de canabis, găsite de poliția din Oradea. Unde erau crescute plantele
Peste 160 kg de canabis, găsite de poliția din Oradea. Unde erau crescute plantele

Captură impresionantă de droguri de risc, făcută de poliţiştii şi procurorii DIICOT Oradea.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.