Donald Tusk este din nou prim-ministru al Poloniei. S-au încheiat opt ani de guvernare conservatoare

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentul Poloniei a votat, luni, în favoarea numirii lui Donald Tusk, 66 de ani, în funcția de prim-ministru al țării, punând capăt celor opt ani de guvernare conservatoare.

248 de parlamentari s-au pronunţat pentru ca Tusk, care a fost preşedinte al Consiliului European, să devină premier, iar 201 au fost împotrivă, informează Reuters, citată de News.ro.

"A renunţat la viaţa confortabilă pe care ar fi putut să o aibă după ce a fost preşedinte al Consiliului European şi s-a întors pentru a lupta pentru victoria democraţiei, a decenţei şi a justiţiei", a declarat Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, liderul Partidului Ţărănesc Polonez (PSL), care face parte din coaliţia pe care o conduce Tusk.

Donald Tusk, care a mai fost prim-ministru între  2007 și 2014, va ţine, marţi, un discurs în Parlament în care va prezenta planurile guvernului său.

Donald Tusk, fost premier şi fost preşedinte al Consiliului European, a format după alegerile legislative din 15 octombrie o majoritate eterogenă, alcătuită din trei alianţe cu orientări diferite, iar prioritară pentru guvernul său va fi deblocarea fondurilor europene.

Citește și
Donald Tusk acuză guvernul că vrea să scoată Polonia din UE. Varșovia vorbește de un ”plan germano-rus de a domina Europa”
Donald Tusk acuză guvernul că vrea să scoată Polonia din UE. Varșovia vorbește de un ”plan germano-rus de a domina Europa”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anterior, conservatorul Mateusz Morawiecki, desemnat să formeze un nou guvern în urma alegerilor din octombrie, a pierdut votul de învestitură.

Din cei 456 de parlamentari care au participat la vot, 266 au votat împotriva premierul Mateusz Morawiecki, care a avut sprijin din partea a doar 190 de legislatori.

"Ne luăm adio de la PiS, se scrie istorie", a scris pe platforma X Monika Rosa, o deputată din Coaliţia Civică (KO) a lui Donald Tusk.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini impresionante în Polonia. Fostul premier Donald Tusk susține că peste 1 milion de oameni au ieșit pe străzi
Imagini impresionante în Polonia. Fostul premier Donald Tusk susține că peste 1 milion de oameni au ieșit pe străzi

Peste un milion de oameni, potrivit organizatorilor, s-au adunat duminică la un miting antiguvernamental, în centrul Varşoviei, la apelul opoziţiei. Este o adevărată demonstraţie de forţă, cu 15 zile înainte de alegerile legislative, relatează AFP.

Donald Tusk acuză guvernul că vrea să scoată Polonia din UE. Varșovia vorbește de un ”plan germano-rus de a domina Europa”
Donald Tusk acuză guvernul că vrea să scoată Polonia din UE. Varșovia vorbește de un ”plan germano-rus de a domina Europa”

Fostul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, de asemenea fost premier şi în prezent lider al opoziţiei poloneze, a acuzat marţi partidul conservator care conduce Polonia că doreşte să scoată ţara din UE.  

Donald Tusk spune despre Viktor Orban că este pro-Putin. ”O izolare nu prea splendidă”
Donald Tusk spune despre Viktor Orban că este pro-Putin. ”O izolare nu prea splendidă”

Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European, a declarat despre premierul maghiar Viktor Orban că este ”pro-Putin”, opinând în acest context că este vorba despre ”o izolare nu atât de splendidă”.

Donald Tusk a fost lăsat fără permis de conducere. Ce infracțiune a comis fostul preşedinte al Consiliului European
Donald Tusk a fost lăsat fără permis de conducere. Ce infracțiune a comis fostul preşedinte al Consiliului European

Fostul preşedinte al Consiliului European și fost premier al Poloniei, Donald Tusk a rămas, sâmbătă, fără permis de conducere din cauza vitezei.

Donald Tusk anunţă că va renunţa la preşedinţia Partidului Popular European
Donald Tusk anunţă că va renunţa la preşedinţia Partidului Popular European

Fostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk a anunţat duminică, la Varşovia, că va renunţa la postul de preşedinte al Partidului Popular European.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.