Decizia luată de autoritățile din Bulgaria, după incidentul de la Costineşti, acolo unde ar fi explodat o mină marină

mină marină
Getty

Marina bulgară şi-a sporit vigilenţa şi a întreprins acţiuni suplimentare de monitorizare a minelor din Marea Neagră, după incidentul petrecut la Costineşti, în România, a anunţat, marţi, Ministerul Apărării de la Sofia.

„În legătură cu informaţiile primite despre explozia unei mine marine în apropierea staţiunii Costineşti din Marea Neagră, în România, Marina bulgară a întreprins acţiuni suplimentare de supraveghere a minelor pentru a asigura siguranţa navigaţiei şi prevenirea accidentelor. Forţe şi mijloace suplimentare sunt menţinute în stare de alertă imediată pentru a răspunde la semnalele privind minele plutitoare şi la deminarea acestora”, se arată într-un comunicat al Ministerului bulgar al Apărării, potrivit News.ro.

O explozie puternică s-a produs marţi dimineaţă în apropierea unui dig din faţa hotelului Forum din staţiunea Costineşti de la Marea Neagră din România. Potrivit primelor informaţii, a fost vorba de o mină marină.

Presa bulgară reaminteşte că acesta nu este primul incident de acest fel de la începutul războiului din Ucraina şi notează în context că sâmbătă, o mină antitanc a fost descoperită în mare, în largul unei plaje de lângă Kavala, în nordul Greciei, potrivit agenţiei ANA-MPA. Paza de coastă elenă a declarat că mina se afla la 25 de metri de coastă, la o adâncime de aproximativ 2 metri şi era puternic corodată.

Mai mult zone din Marea Neagră au fost minate după ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie. România, Bulgaria şi Turcia au echipe speciale de scafandri care au dezamorsat mai multe mine ce pluteau în derivă în apele lor. Potrivit unei statistici care datează de la începutul acestui an, după aproape un an de război, Turcia, România, Bulgaria şi Ucraina distruseseră aproximativ 40 de mine în apele din vestul Mării Negre.

Citește și
explozie dig costinesti
„S-a zguduit pământul. Lumea era speriată”. Martorii au povestit șocați cum au simțit explozia puternică din Costinești
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un bărbat a murit înecat în mare, la Costinești. Trupul a fost adus la mal de valuri
Un bărbat a murit înecat în mare, la Costinești. Trupul a fost adus la mal de valuri

Un bărbat s-a înecat la Costineşti, trupul fiind scos la mal de către valuri, conform News.ro.

„S-a zguduit pământul. Lumea era speriată”. Martorii au povestit șocați cum au simțit explozia puternică din Costinești
„S-a zguduit pământul. Lumea era speriată”. Martorii au povestit șocați cum au simțit explozia puternică din Costinești

Este alertă în cea mai aglomerată stațiune de pe litoralul românesc, Costinești. Acolo, în zona digului, s-a produs dimineață o explozie puternică. Turiștii aflați la plajă s-au speriat, iar salvamarii au sunat imediat la 112.

O mină marină ar pluti în derivă în zona Costinești. Decizie de urgență luată de Forțele Navale Române
O mină marină ar pluti în derivă în zona Costinești. Decizie de urgență luată de Forțele Navale Române

Autoritățile române au anunțat, luni dimineață, că în zona stațiunii Costinești a fost semnalată o mină care ar pluti în derivă.

Turiștii au luat sub asediu plajele din Costinești și Eforie Nord. Apa mării a ajuns în sfârșit la 23 de grade Celsius
Turiștii au luat sub asediu plajele din Costinești și Eforie Nord. Apa mării a ajuns în sfârșit la 23 de grade Celsius

A fost vreme bună în cel mai aglomerat weekend de pe litoral. Pentru că s-a încălzit și apa mării, turiștii au încercat să ia doar părțile bune ale acestei vacanțe.

Valuri uriașe pe litoral. Salvamarii au salvat o fetiță de 12 ani, la Eforie. Un bărbat a murit la Costinești
Valuri uriașe pe litoral. Salvamarii au salvat o fetiță de 12 ani, la Eforie. Un bărbat a murit la Costinești

A fost cod roșu de furtună pe litoral. Deși este arborat steagul roșu, turiștii se aventurează în larg. 

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.