De ce România a secretizat ajutorul militar pentru Ucraina? Cum a răspuns Bogdan Aurescu la insistențele jurnaliștilor BBC

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Apărării de la Kiev spune că plănuita contraofensivă pe mai multe fronturi va începe în aprilie cel târziu în mai, în funcție de starea vremii.

De altfel au început să circule imagini cu numeroase tancuri și blindate primite recent de ucraineni antrenându-se în câmp deschis.

Pe de altă parte, Tribunalul Lefortovo din Moscova a confirmat detenția preventivă pentru cel puțin 2 luni a unui jurnalist american de la "The Wall Street Journal”.

Tânărul ziarist a fost reţinut miercuri seară în oraşul Ekaterinburg din Urali, sub suspiciunea de spionaj.

Lupta îndârjită pentru Bahmut îşi ia în fiecare zi tributul de victime, în ambele tabere. Mercenarii Wagner forţează necontenit înaintarea, dar trupele Kievului le opun o rezistenţă acerbă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Evgheni Prigojin, șeful Grupării Wagner: ”Dacă gruparea Wagner moare în „mașina de tocat carne" din Bahmut, dar ia și armata ucraineană, dând armatei rusești posibilitatea de a proteja în continuare interesele Rusiei, atunci ne-am îndeplinit rolul nostru istoric".

Înmormântarea a numeroşi mercenari Wagner într-un orăşel din sudul Rusiei era cât pe ce să nu aibă loc, după ce aministrația a anunţat că nu are spațiu suficient. Responsabilii locali au dat însă înapoi când gruparea Wagner le-a transmis un avertisment.

Soldaţi Wagner: "Așteptați-ne să venim și să ne ocupăm de voi! Sunteți mai rău decât armata ucraineană".

Tot mai des în ultima vreme, şeful Wagner, Evgheni Prigojin dă impresia că are aspiraţii prezidenţiale în Rusia. El a criticat în mod frecvent comandamentul militar rus şi chiar a pus sub semnul întrebării felul în care Kremlinul a justificat invazia din Ucraina.

Prigojin: ”Luptăm doar cu armata ucraineană.. cât despre denazificare, nu ştiu dacă sunt sau nu nazişti în Ucraina. N-am verificat personal”.

Aproximativ 6.000 de mercenari ai grupului Wagner luptă în orașul Bahmut, din estul Ucrainei, porivit şefului marelui stat major al armatei americane.

Mark Milley, Şeful Statului Major al armatei SUA: ”De aproximativ 20 - 21 de zile, rușii n-au făcut niciun fel de progres în Bahmut și în jurul acestuia. Pentru ruși, bătălia s-a transformat într-un măcel. Sunt nimiciți în apropiere de Bahmut”.

Potrivit armatei ucrainene, numărul mediu zilnic de atacuri rusești pe linia frontului scade de 4 săptămâni, de la 124 în primele zile din martie, la 57 în prezent. În schimb, ruşii susţin că forțele lor câștigă teren.

Pe de altă parte, la audierea din Senatul american, generalul Marlk Milley a repetat că țara trebuie să ia măsuri pentru a-şi reface stocurile de muniţii.

Milley: ”Una dintre marile lecţii ale războiului din Ucraina este nivelul incredibil al consumului de muniții convenţionale, şi asta într-un război regional limitat. Într-un război între mari puteri, Doamne fereşte să ajungem la aşa ceva, consumul ar fi colosal”.

Noi echipamente de luptă în Ucraina

Între timp, în Ucraina ajung noi echipamente moderne de luptă, inclusiv rachete TOW, de fabricaţie americană, care pot distruge poziţii fortificate.

Contraofensiva ucraineană ar urma să aibă loc în aprilie, cel târziu în mai, a declarat ministrul ucrainean al apărării. Kievul aşteaptă uscarea terenului, care în prezent musteşte de apă.

Volodimir Zelenski: ”În lunile următoare deja putem să fim mai activi pe linia frontului. Şi vom face totul pentru a ne asigura că aliaţii noştri ne sprijină cât se poate de eficient”.

Mark Milley: ”54 de ţări, între care cele 30 de state membre ale NATO, de la Regatul Unit, Germania, Finlanda, Norvegia, Suedia, Estonia, Letonia, Polonia, România, aceste ţări îşi pun tot sufletul să ajute Ucraina”.

De ce România a secretizat ajutorul militar pentru Ucraina

Dacă tot a venit vorba de sprijinul pentru Kiev, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a fost întrebat insistent de un cunoscut jurnalist BBC, într-un interviu pentru radio, de ce România a secretizat ajutorul militar pentru Ucraina.

Stephen Sackur: De ce nu face România public nivelul ajutorului militar pentru Ucraina? Partenerii europeni ai Ucrainei sunt foarte transparenți în această privință. Voi o țineți secretă. De ce?

Aurescu: Pentru că aceasta e politica guvernului meu.

Sackur: Alte țări dau Ucrainei tancuri, Polonia și Slovacia dau și avioane de război. Spuneți-mi ce a dat România?

Aurescu: Nu comentez.

Sackur: Ați furnizat Ucrainei tancuri, artilerie grea?

Aurescu: Nu comentez pentru că aceasta e politica guvernului meu, așa cum v-am spus.

Sackur: Mulți români și parteneri externi cred că România dă foarte puțin Ucrainei.

Aurescu: Nu comentez.

Sackur: România e o democrație, nu-i așa?

Aurescu: Aveți dubii?

Sackur: Ei bine, eu știu că într-o democrație cetățenii așteaptă ca guvernul să dea socoteală cetățenilor.

Aurescu: La finalul războiului toate lucrurile vor fi cunoscute.

Pe de altă parte, serviciul rus de securitate internă FSB a anunţat arestarea unui jurnalist american de la "The Wall Street Journal". Evan Ghershkovich, de 32 de ani, a fost reţinut în Ekaterinburg din Urali, fiind suspectat de spionaj militar. FSB n-a prezentat nicio dovadă.

Ultimul articol publicat de Ghershkovich, marţi, a fost intitulat „Economia Rusiei începe să se destrame – Investiţiile sunt în scădere, forţa de muncă este redusă, bugetul este comprimat.”

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.