David Attenborough: Liderii G7 se confruntă cu cele mai importante decizii din istorie

David Attenborough
Profimedia

Liderii G7 se confruntă, la summitul de la Cornwall, cu cele mai importante decizii din istoria omenirii în timp ce încearcă să combată schimbările climatice, a spus Sir David Attenborough, potrivit News.ro, care citează BBC.

 

Naturalistul se va adresa liderilor lumii, duminică, pe măsură ce aceştia stabilesc planuri de reducere a emisiilor de carbon şi restabilirea biodiversităţii.

Înaintea întâlnirii, Sir David Attenborough a avertizat că oamenii ar putea fi "pe punctul de a destabiliza întreaga planetă".

Schimbările climatice reprezintă o temă-cheie a summitului de trei zile de la Carbis Bay.

Citește și
Vladimir Putin
Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Grupul celor şapte - Marea Britanie, Statele Unite, Canada, Japonia, Franţa, Germania şi Italia - este aşteptat să se angajeze să reducă aproape la jumătate emisiile până în 2030, faţă de nivelurile din 2010.

Marea Britanie a depăşit deja acest angajament, promiţând anterior să reducă emisiile cu echivalentul a 58% faţă de nivelurile din 2010.

În ultima zi a summitului, ţările vor stabili modul în care speră să îndeplinească obiectivul privind emisiile.

China, care, potrivit unui raport, a fost responsabilă pentru 27% din gazele cu efect de seră ale lumii în 2019 - cea mai mare parte a oricărei ţări - nu face parte din G7.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
GALERIE FOTO. Proteste neobișnuite la summit-ul G7. Boris Johnson și Biden se joacă în nisip
GALERIE FOTO. Proteste neobișnuite la summit-ul G7. Boris Johnson și Biden se joacă în nisip

Mii de militanţi ecologişti s-au reunit sâmbătă pentru o manifestaţie zgomotoasă şi colorată la Cornwall, comitatul britanic unde se desfăşoară summitul G7.

Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”
Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”

Înaintea primului său summit cu Joe Biden, Vladimir Putin spune că relațiile cu Statele Unite sunt "la cel mai scăzut nivel din ultimii ani", într-un interviu acordat televiziunii americane NBC.

Regina Elisabeta a II-a, la fotografia de grup cu liderii G7:
Regina Elisabeta a II-a, la fotografia de grup cu liderii G7: "Ar trebui să arătăm ca şi cum ne-am simţi bine?"

Regina s-a întâlnit vineri cu preşedintele american Joe Biden sub baldachinul celei mai mari păduri tropicale indoor, la Eden Project, unde a găzduit o recepţie pentru liderii G7, prezenţi în Marea Britanie la un summit de trei zile, scrie Reuters.

China și Rusia acaparează discuția la Summitul G7, chiar dacă nu sunt membre ale Grupului
China și Rusia acaparează discuția la Summitul G7, chiar dacă nu sunt membre ale Grupului

Fără să fie membre ale Grupului celor mai industrializate 7 țări ale lumii, China și Rusia acaparează discuția la summitul deschis vineri în Cornwall, Marea Britanie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.