Cum a fost adus la tribunal un tânăr care a agresat o judecătoare în timpul unei ședințe | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Acuzatul care a agresat o judecătoare la Las Vegas în timpul unei şedinţe, săptămâna trecută, Deobra Redden, în vârstă de 30 de ani, a fost înfăţişat în lanţuri şi cu o mască, în vederea finalizării dosarului în care a ajuns în justiţie.

Deobra Redden a ieşit din anonimat, miercuri, atacând-o pe judecătoarea Mary Kay Holtus.

El a sărit peste estadă după ce a înţeles că aceasta se pregătea să-l trimită în închisoare într-un dosar agresiune, după care a fost imobilizat cu greu de către agenţi de securitate şi membri ai personalui tribunalului.

Incidentul, filmat, a devebit rapid viral pe reţele de socializare.

Escortat de șase polițiști

După ce a petrecut mai multe zile în celulă, bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost condamnat până la urmă, luni, la patru ani de închisoare, într-o şedinţă sub înaltă supraveghere.

Citește și
barbat testicule
Româncă arestată în Spania după ce a vrut să-i smulgă bărbăția fostului iubit. Nu era prima oară când își abuza partenerul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Inculpatul a revenit la bară escortat de şase poliţişti.

El purta o mască care-i acoperea jumătatea inferioară a feţei pentru a-l împiedica să muşte, o cagulă transparentă pentru a-l împiedica să scuipe, şi înlănţuit, cu mâinile legate şi învelite în manşoane de protecţie portocalii.

Ţin să precizez că nu schimb şi nici nu modific pedeapsa pe care urma să o pronunţ săptămâna trecută”, a declarat judecătoarea, care a insistat asupra impartialităţii sale, după ce a fost uşor rănită în învălăşeala de atunci, citată de Las Vegas Review Journal.

Magistrata nu a avut nevoie de spitalizare, însă un agent de securitate al tribunalului a fost transportat la spital după ce a fost rănit uşor.

Adus la tribunal „prin toate mijloacele necesare”

Deobra Redden, condamnat în trecut cu privire la violenţe conjugale, urma să fie judecat separat cu privire la agresarea judecătoarei.

El urma să fie judecat cu privire la acest atac joi, însă a refuzat să iasă din celulă.

La şedinţa de luni, justiţia a dispus să fie adus la tribunal „prin orice mijloace necesare”, scrie presa locală.

Atacuri ale unor judecători în timpul şedinţelor sunt mai degrabă rare în Statele Unite.

În schimb, ameninţările la adresa magistraţilor au crescut în ultimii ani.

În 2022, poliţia însărcinată cu protecţia judecătorilor federali - US Marshals Service - a înregistrat 1.362 de ameninţări sau de potenţiale ameninţări la adresa acestora, faţă de 928 în 2015.

Ameninţările la adresa judecătorilor au atins un vârf în 2021, când s-au înregistrat 4.511 de evenimente de acest fel.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mama lui Dani Alves, acuzat de agresiune sexuală, a postat imagini cu presupusa victimă a fiului său
Mama lui Dani Alves, acuzat de agresiune sexuală, a postat imagini cu presupusa victimă a fiului său

Lucia Alves, mama jucătorului brazilian Daniel Alves, în arest provizoriu pentru o presupusă faptă de viol, a distribuit pe contul său de Instagram un videoclip care prezintă imagini cu presupusa victimă a fiului său.

Româncă arestată în Spania după ce a vrut să-i smulgă bărbăția fostului iubit. Nu era prima oară când își abuza partenerul
Româncă arestată în Spania după ce a vrut să-i smulgă bărbăția fostului iubit. Nu era prima oară când își abuza partenerul

O româncă a fost arestată în Spania după ce a vrut să-i smulgă testiculele fostului său iubit. Femeia nu se afla la prima agresiune împotriva bărbatului, care avea și două ordine de protecție emise pe numele ei.

 

Probleme pentru Vin Diesel. O fostă asistentă îl acuză de agresiune sexuală. Faptele s-ar fi petrecut în 2010
Probleme pentru Vin Diesel. O fostă asistentă îl acuză de agresiune sexuală. Faptele s-ar fi petrecut în 2010

Sfârșit de an cu probleme pentru actorul Vin Diesel. O fostă asistentă îl acuză pe starul de la Hollywood de agresiune sexuală.  

Tommy Lee, fostul soț al Pamelei Anderson, acuzat de agresiune sexuală. „A pipăit-o cu forţa, a sărutat-o”
Tommy Lee, fostul soț al Pamelei Anderson, acuzat de agresiune sexuală. „A pipăit-o cu forţa, a sărutat-o”

Tommy Lee, bateristul formaţiei Mötley Crüe, a fost acuzat că a agresat sexual o femeie în timpul unui zbor cu elicopterul spre Los Angeles, în 2003, conform unui nou proces în care este implicat muzicianul.

 

Rapperul Sean „Diddy” Combs, acuzat de agresiune sexuală într-un nou proces
Rapperul Sean „Diddy” Combs, acuzat de agresiune sexuală într-un nou proces

Mogulul rap Sean „Diddy” Combs este dat în judecată de o femeie care afirmă că acesta a drogat-o şi a agresat-o sexual, în 1991, relatează BBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.