CEDO: Rusia este responsabilă de asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko

×
Codul embed a fost copiat

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că Rusia este responsabilă de asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, devenit un critic virulent al Kremlinului şi otrăvit cu poloniu radioactiv în 2006 în Marea Britanie.

Într-un comunicat emis marţi, CEDO afirmă că "există o puternică prezumţie" că autorii otrăvirii, indicaţi de o anchetă britanică, "au acţionat în calitate de agenţi ai statului rus".

Curtea subliniază, de asemenea, că Moscova nu a furnizat o explicaţie alternativă "satisfăcătoare şi convingătoare", "nici nu a respins concluziile anchetei publice britanice".

În fine, judecătorii CEDO arată că autorităţile ruse "nu au desfăşurat o anchetă internă efectivă" care să permită identificarea şi judecarea persoanelor "responsabile de asasinat".

Prin urmare, Curtea consideră Rusia vinovată de încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la viaţă, şi a articolului 38, care obligă statele semnatare să furnizeze CEDO toate probele necesare pentru judecarea unui dosar.

Citește și
Alexander Litvinenko
Inregistrarea in care fostul spion rus Alexander Litvinenko leaga indirect numele lui Vladimir Putin de al-Qaeda
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

 

100.000 de euro daune văduvei lui Litvinenko

 

Prin decizia CEDO, Rusia este condamnată să achite văduvei lui Litvinenko 100.000 de euro pentru daune morale, o sumă deosebit de ridicată în raport cu jurisprundenţa Curţii de la Strasbourg.

Judecătorul rus la CEDO a exprimat o "opinie disidentă" în privinţa încălcării dreptului la viaţă.

 

Rusia nu recunoaște decizia CEDO

 

Rusia a anunţat marţi că nu recunoaşte decizia "nefondată" a CEDO. 

"CEDO nu are nici autoritatea şi nici capacitatea tehnologică de a deţine informaţii despre acest subiect. Încă nu există rezultate ale acestei anchete, aşadar a lansa astfel de acuzaţii este cel puţin nefondat. Nu suntem pregătiţi să recunoaştem o astfel de decizie", le-a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

 

Aleksandr Litvinenko, fost agent al KGB, apoi al FSB, fusese demis din serviciile de securitate ruse după ce dezvăluise că i se ceruse să examineze posibilitatea să asasineze un om de afaceri bogat, aminteşte CEDO.

Litvinenko a obţinut azil în Marea Britanie în 2010 şi denunţa corupţia şi legăturile prezumtive ale serviciilor de informare ruse cu crima organizată.

Fostul spion a murit la 23 noiembrie 2006 în urma otrăvirii sale cu poloniu-210, o substanţă radioactivă extrem de toxică. Pe patul de moarte, el l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că a dat ordin să fie asasinat. Moartea sa a declanşat o criză în relaţiile Marii Britanii cu Rusia.

Într-un raport de anchetă publicat în 2016, autorităţile britanice i-au indicat pe Dimitri Kovtun şi Andrei Lugovoi ca autori ai asasinatului. Moscova a refuzat însă în permanenţă extrădarea lor.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Americanii ar detine dovezi concrete ca Rusia a fost implicata in asasinarea fostului spion Alexander Litvinenko
Americanii ar detine dovezi concrete ca Rusia a fost implicata in asasinarea fostului spion Alexander Litvinenko

NSA, celebra agentie de informatii implicata in scandalul Edward Snowden, ar detine informatii concrete potrivit carora Rusia a fost implicata in asasinarea fostului spion Alexander Litvinenko, care a fost otravit cu poloniu.

Inregistrarea in care fostul spion rus Alexander Litvinenko leaga indirect numele lui Vladimir Putin de al-Qaeda
Inregistrarea in care fostul spion rus Alexander Litvinenko leaga indirect numele lui Vladimir Putin de al-Qaeda

Fostul spion rus Alexander Litvinenko, care a fost otravit cu poloniu, la Londra, in 2006, a facut cu un an inainte de moarte o inregistrare, in care vorbeste despre anchetele sale despre interlopii din Rusia.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Toată lumea spune că nu sunt bani, doar premierul Ciolacu e relaxat: ”Nu e niciun cataclism”. Cum arată bugetul
Toată lumea spune că nu sunt bani, doar premierul Ciolacu e relaxat: ”Nu e niciun cataclism”. Cum arată bugetul

Cu cheltuieli tot mai mari la buget, Ministerul de Finanțe avertizează într-un document oficial că Guvernul trebuie să facă rost urgent de bani pentru toate majorările oferite în acest an electoral.