Ce pedeapsă a primit bărbatul care și-a împins soția însărcinată de pe o stâncă după ce au făcut un selfie

turc și soția însărcinată ucisă
www.sabah.com.tr

Un bărbat din Turcia a primit pedeapsa cu închisoarea pe viață după ce și-a împins soția de pe o stâncă. Bărbatul și-a făcut un selfie cu femeiea pe marginea înaltă de 1.000 de metri.

Bărbatul și-a împins soția însărcinată în șapte luni de pe stâncă pentru a putea intra în posesia poliției de asiigurare, potrivit Daily Mail.

Aysal și-a ademenit soția – căreia îi era frică de înălțimi – pe marginea stâncii, sub pretextul că își vor face un selfie, înainte de a o împinge. Apoi a încercat să intre în posesia poliței de asigurare de 40.000 de lire sterline pe care a încheiat-o cu puțin timp înainte ca femeia să moară.

Poliția a fost alertată cu privire la moartea suspectă a femeii când Aysal a încercat să revendice polița la doar câteva zile după ce Semra a murit.

Aysal, care a negat inițial fapta, a încercat să facă apel pe baza faptului că nu ar fi sănătos din punct de vedere mintal, însă medicii au stabilit că bărbatul se afla în deplinătatea sănătății mintale.

Citește și
mormant sfantul nicolae
A fost descoperit mormântul Sfântului Nicolae. Cum arată biserica în care a pășit pentru prima dată GALERIE FOTO
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

El a fost dus înapoi în instanță pe 24 octombrie, astfel încât pedeapsa sa să poată fi confirmată. Bărbatul a primit închisoare pe viață.

În timpul procesului, martorii au povestit că Aysal a fost „complet calm” în timp ce a căutat ajutor după ce Serma a căzut în prăpastie.

În ziua morții lui Semra, un martor a surprins momentul în care soțul părea că aproape că o târă pe femeie pe marginea stâncii, dar nimeni nu a surprins momentul în care Serma a căzut efectiv.

Procurorii spun că acest lucru se datorează faptului că Aysal a insistat ca cuplul să stea pe stâncă timp de trei ore până când va putea fi sigur că nu sunt urmăriți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Erdogan anunță că a bătut palma cu Putin pentru crearea unui hub de gaze în Turcia
Erdogan anunță că a bătut palma cu Putin pentru crearea unui hub de gaze în Turcia

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, a anunțat, miercuri, că s-a înțeles cu omologul său rus Vladimir Putin pentru crearea unui hub de gaze pe teriotoriul turc.

A fost descoperit mormântul Sfântului Nicolae. Cum arată biserica în care a pășit pentru prima dată GALERIE FOTO
A fost descoperit mormântul Sfântului Nicolae. Cum arată biserica în care a pășit pentru prima dată GALERIE FOTO

Mormântul Sfântului Nicolae a fost descoperit după ce arheologii au găsit rămășițele unei biserici antice, în Turcia, care a fost acoperită de apele Mării Mediterane, în Evul Mediu.

92 de migranţi au fost găsiţi dezbrăcaţi la frontiera Greciei cu Turcia. Cele două țări se acuză reciproc
92 de migranţi au fost găsiţi dezbrăcaţi la frontiera Greciei cu Turcia. Cele două țări se acuză reciproc

Nouăzeci şi doi de refugiaţi au fost găsiţi dezbrăcaţi după ce au fost forţaţi să traverseze fluviul Evros, care desparte Turcia de Grecia, a indicat duminică ministrul grec al protecţiei civile, care a vorbit despre o "imagine inumană", relatează AFP, Reuters şi ANA.

Ținut la respect de marile puteri, Vladimir Putin declară că
Ținut la respect de marile puteri, Vladimir Putin declară că "nu mai este nevoie de atacuri masive în Ucraina”

Ținut la respect de China, India și Turcia și admonestat public de liderul tadjic, Vladimir Putin declară că "nu și-a stabilit ca obiectiv distrugerea Ucrainei, așa că, deocamdată, nu mai este nevoie de atacuri masive".

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.