Studiu: Riscul de deces în cazul variantei Omicron este cu 91% mai mic decât la Delta

Omicron

Varianta Omicron provoacă o boală semnificativ mai puţin severă în comparaţie cu cele cauzate de tulpinile de SARS-CoV-2 care au apărut până acum, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite.

Potrivit studiului, persoanele infectate cu Omicron aveau un risc înjumătăţit (mai mic cu 53%) de a fi spitalizate faţă de cele contaminate cu Delta. În acelaşi timp, riscul de a ajunge la terapie intensivă s-a redus cu 74%, iar cel de deces cu peste 90%.

Dintre cele mai mult de 52.000 de persoane infectate cu Omicron urmărite în acest studiu, niciuna nu a avut nevoie de aparat de respiraţie artificială. Pentru comparaţie, 11 pacienţi dintre cei aproape 17.000 infectaţi cu Delta au trebuit conectaţi la un astfel de aparat, informează AFP.

În plus, durata mediană a spitalizărilor a fost de 1,5 zile pentru Omicron şi de aproape 5 zile în cazul infectării cu Delta.

Această analiză a fost întreprinsă pornind de la datele sistemului spitalicesc din California al Kaiser Permanente (un consorţiu de îngrijire integrată), în cursul lunii decembrie, când ambele variante virale aveau o largă circulaţie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rezultatele sale vin să confirme datele acumulate de la populaţiile altor ţări, spre exemplu Africa de Sud sau Marea Britanie, dar şi pe cele care au arătat - la experimentele pe animale sau ex-vivo (în afara corpului uman) - că Omicron are o rată mai mare de replicare în căile aeriene superioare (nas, gât) faţă de plămâni, unde se declanşează formele grave de COVID-19.

Studiul american, care nu a fost deocamdată supus procedurii de peer-review, a fost realizat de cercetători de la Universitatea Berkeley din California, Kaiser Permanente şi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

'Studiul a luat în calcul parametri importanţi precum vârsta, sexul, infectările anterioare cu SARS-CoV-2, statutul vaccinal şi comorbidităţile', a declarat miercuri directoarea CDC, Rochelle Walensky, citând pe larg din acest studiu într-o conferinţă de presă.

Rezultatele arată că varianta Omicron este 'intrinsec mai puţin gravă' decât Delta, nu doar că persoane care au fost imunizate (după o infectare anterioară sau printr-un vaccin) o contractează, explică studiul, scrie Agerpres.

De altfel, chiar dacă studiul a constatat o eficacitate a vaccinurilor mai redusă contra infectărilor cu Omicron, s-a observat că protecţia a rămas considerabilă împotriva formelor grave de boală.

Cu toate acestea, Rochelle Walensky a subliniat că infecţiozitatea foarte ridicată a variantei Omicron duce în mod automat la un număr mare de spitalizări, punând sub presiune un sistem medical al cărui personal a fost deja supus la grea încercare în ultimii doi ani.

Statele Unite înregistrează în această perioadă o medie de 750.000 de cazuri noi de infectare şi circa 1.600 de decese pe zi.

În spitalele americane se află acum un număr record de peste 150.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.